Featured, International

Ucraina se teme de implicarea Rusiei in alegeri ar fi alocat 350 de mil. de $

Ucraina se teme de o posibilă implicare a Rusiei în alegerile din acest an. Într-un proiect de lege se susține că este pregătit un atac „fără precedent” pentru care Rusia ar fi alocat 350 de milioane de dolari.

Ucraina a interzis prezenţa observatorilor ruşi în alegeri, invocând, odată cu apropierea scrutinului prezidenţial, necesitatea de a se proteja de un amestec al Kremlinului, atrăgându-şi criticile Moscovei şi nerespectând îndemnul aliatului său american, informează News.ro.

Proiectul de lege, adoptat joi cu 232 de voturi, în contextul în care erau necesare 226, priveşte atât observatori din ţări terţe, cât şi observatori din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

„Cetăţenii ţării agresoare (…) nu pot să fie observatori oficiali reprezentând state străine şi organizaţii internaţionale”, se arată în text.

Această decizie are loc în contextul în care Ucraina şi Occidentul se tem de un amestec rus în această fostă republică sovietică, în care după alegerile prezidenţiale de la 31 martie sunt prevăzute alegeri legislative la sfârşitul lui octombrie.

„Rusia pregăteşte un amestec fără precedent în alegerile din Ucraina şi (…) a prevăzut în acest scop aproape 350 de milioane de dolari”, se arată în motivarea proiectului de lege.

Emisarul american în Ucraina Kurt Volker a apreciat cu puţin înainte, joi, că Kievul ar putea să accepte observatori ruşi cu condiţia ca ei să opereze sub autoritatea OSCE.

”Ucraina are nevoie de observatori (…), pentru a-şi dovedi respectarea standardelor democratice (…). Observatori ruşi pot să se afle între ei, dar sub autoritatea ODIHR”, Biroul Instituţiilor Democartice şi Drepturilor Omului din cadrul OSCE, a scris el pe Twitter.

Moscova a denunţat, la rândul său, ”o încălcare extrem de gravă”, prin vocea reprezentantului său la OSCE Aleksandr Lukaşevici, potrivit agenţiei ruse RIA Novosti.

”Este triumful unei adevărate democraţii în Ucraina”, a declarat ironic o purtătoare de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

O serie de senatori ruşi au apreciat că Rusia ar putea să nu recunoascăalegerile ucrainene.

blank