Ucraina
International

Ucraina nu dorește să asculte Rusia! Kremlin: SUA îşi continuă linia războiului de facto şi indirect cu Rusia

Ucraina nu dorește să asculte Rusia! Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a făcut mai multe declarații cu privire la vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Statele Unite ale Americii (SUA). Acesta a spus că nici SUA, nici Ucraina nu sunt dispuse să asculte dorințele Federației Ruse.

Ucraina nu dorește să asculte Rusia! Vestea venită acum de la Kremlin: SUA îşi continuă linia războiului lui Vladimir Putit pornit de acesta împtriva Ucrainei 

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în Statele Unite ale Americii (SUA), acolo unde s-a întâlnit cu omologul său american Joe Biden. Kremlinul a reacționat la acest eveniment și spune că din discuțiile celor doi șefi de stat nu s-au întrevăzut semne de disponibilitate pentru pace.

Liderul de la Kiev s-a adresat unei sesiuni comune a Congresului Statelor Unite ale Americii (SUA), acolo unde a precizat că Ucraina ”nu se va preda niciodată” în lupta cu Federația Rusă.

Pe fond, purtătorul de cuvânt al președinției ruse a declarat că vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a arătat că Statele Unite ale Americii (SUA) duc un răboi direct împotriva Federației Ruse.

”Până în prezent, putem constata cu regret că nici preşedintele Biden, nici preşedintele Zelenski nu au spus ceva care să poată fi perceput ca o dorinţă potenţială de a asculta îngrijorările Rusiei, scrie VOA News.

Acest lucru demonstrează că Statele Unite îşi continuă linia războiului de facto şi indirect cu Rusia, până la ultimul ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

SUA trimit rachete Patriot, Rusia spune că nu vor ajuta la rezolvarea conflictului

Amintim că SUA au oferit un ajutor militar și umanitar extins Ucrainei, iar miercurea trecută au anunțat un nou pachet care include rachete de apărare antiaeriană Patriot. Președintele ucrainean a declarat că sistemul mai avansat va ajuta Ucraina să facă față atacurilor cu rachete rusești care au lovit orașele și infrastructura critică a țării sale.

De partea cealaltă, Dmitri Peskov a declarat că rachetele Patriot nu vor ajuta la rezolvarea conflictului și nici nu vor descuraja Rusia de la obiectivele sale.

Vladimir Putin a respins această armă ca fiind veche și a declarat că sistemele de rachete ale Rusiei ar putea să o doboare.

„Apărarea antiaeriană Patriot este depășită. Se va găsi întotdeauna un antidot… Rusia va doborî sistemul Patriot”, a declarat el joi.

Președintele rus a declarat că „toate conflictele armate se termină prin negocieri” – lăsând să se înțeleagă că, în cele din urmă, Ucraina va fi forțată să cedeze teritorii în schimbul păcii. „Cu cât mai repede acest lucru devine clar pentru Kiev, cu atât mai bine”, a adăugat el, potrivit The Guardian.

blank