International, Stiri

Ucraina: Liderii separatişti ai autoproclamatei republici Lugansk instituie Stare de Război

Mobilizare generală a bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani

 crimeea_73180600

Aşa-numiţii lideri ai autoproclamatei republici populare Lugansk din estul Ucrainei au anunţat instituirea stării de război, începând de joi, relatează agenţia de presă RIA Novosti, citând o sursă ‘din conducerea republicii’, potrivit Agerpres.

‘Noi vom institui stare de război’, a afirmat interlocutorul agenţiei ruse de presă, indicând că un anunţ pe acest subiect urmează să fie făcut înainte de prânz.

Confruntări intense opuneau joi dimineaţă miliţiile separatiste trupelor guvernamentale subordonate autorităţilor proeuropene de la Kiev, în nordul regiunii Lugansk, care la fel ca regiunea vecină Doneţk şi-au autoproclamat independenţa în urma controversatelor referendumuri din 11 mai.

În acest context, autoproclamatul lider al republicii Valeri Bolotov a spus joi că intenţionează să declare mobilizare generală a bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, potrivit agenţiei de presă menţionate. El nu a indicat vreo cifră referitor la armata care va rezulta în urma aceste mobilizări, dar a precizat că pentru populaţia civilă vor fi luate ‘măsuri suplimentare de securitate’.

Peste 6.000 de militari ucraineni sunt comasaţi în jurul Luganskului, dar ei sunt ‘demoralizaţi şi cer negocieri’, a afirmat liderul separatist, comentând anunţul făcut anterior de Kiev cu privire la trecerea trupelor guvernamentale la fază finală a operaţiunii antiteroriste în estul ţării.

Potrivit acestuia, este în curs de desfăşurare nu numai doar o suplimentare de trupe guvernamentale, ci şi a armelor grele şi a unităţilor speciale pentru traversarea râurilor.

El a mai spus că, în urma luptelor date în zona localităţii Lisiciansk joi dimineaţă, armata ucraineană a suferit pierderi umane, fără să precizeze numărul militarilor ucişi în luptă, indicând că de partea rebelilor sunt doar răniţi.

‘S-au dat lupte la Lisiciansk. Podul a fost aruncat în aer’, a indicat Bolotov, după ce rebelii afirmaseră că au minat mai multe poduri din zonă. Presa ucraineană relatează că insurgenţii au aruncat în aer podul care lega localităţile Lisiciansk de Rubejnoe.

Duminică, în Ucraina sunt prevăzute să aibă loc alegeri prezidenţiale, considerate de o importanţă crucială pentru rezolvarea crizei politice din această ţară, dar separatiştii au declarat deja că le vor boicota. De altfel, candidaţii la preşedinţie au evitat în campania electorală zonele controlate de insurgenţi.

 

 

blank