insula Martinica
Featured, International

Turiștii, îndemnați să părasească rapid insula Martinica, din pricina raspândirii COVID

Insula Martinica, în Antilele franceze, se confruntă cu o recrudescenţă a epidemiei de Covid-19. Pe acest fond, autoritățile anunță că insula va intra într-o „a doua fază de izolare”, ce implică în special închiderea plajelor şi recomandarea adresată turiştilor de „a părăsi teritoriul” numaidecât.

„Vom intra într-o a doua fază de izolare. (…) Magazinele vor fi închise, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor”, a indicat prefectul Stanislas Cazelles.

Hotelurile, închise, la fel și magazinele

El a cerut „tuturor turiştilor care sunt vulnerabili să părăsească insula Martinica”: „Hotelurile vor fi închise, cu excepţia cazurilor de primire a personalului şi a persoanelor care locuiesc pe teritoriu, va fi la fel pentru locaţiile sezoniere”.

Magazinele utile pentru începutul anului şcolar se vor redeschide doar atunci când situaţia sanitară se va ameliora. De asemenea, companiile şi administraţiile sunt invitate să participe la acest efort de izolare, să-şi organizeze activitatea astfel încât cât mai mulţi angajaţi să poată lucra în telemuncă” – Stanislas Cazelles, prefectul insulei Martinica.

În plus, locurile de agrement şi cultură vor fi închise, „în special plajele, care nu vor mai fi accesibile publicului”. Pe de altă parte, localnicii vor avea voie să parcurgă cel mult un kilometru în jurul locuinţei.

Când se ridică noile restricții
„Aceste reguli sunt stricte şi vor fi ridicate de îndată ce situaţia sanitară o va permite”, a promis prefectul. El a menţionat o „clauză de revizuire în 15 zile”.

Ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Véran, urmează să se deplaseze joi, 12 august, în Martinica, în contextul unei situaţii descrise ca fiind „extrem de îngrijorătoare” de către autorităţile sanitare locale. Martinica înregistrează una dintre cele mai mari rate de incidenţă din Franţa, aproape 1.200 de cazuri la 100.000 de locuitori, procentajul de solicitare în spitale în cazul persoanelor infectate cu noul coronavirus fiind de 227%.

blank