Finlandei şi Suediei
International

Turcia se opune aderării Finlandei şi Suediei la NATO. Erdogan: „Ei au făcut o greşeală”

Aderarea Finlandei şi Suediei la NATO ar fi o ”greşeală”, la fel ca cea a aderării Greciei la Tratatul Atlanticului de Nord, consideră vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Şeful statului turc declară presei că ”nu vrea să vadă repetându-se aceeaşi greşeală comisă la aderarea Greciei”.

El acuză atât Stockholmul, cât şi Helsinki, de faptul că ”adăpostesc terorişti PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

”Noi n-avem un aviz pozitiv”, subliniază el, potrivit News.ro.

”Urmărim în prezent evoluţiile privind Suedia şi Finlanda, însă nu avem un aviz pozitiv, pentru că ei au făcut o greşeală, la NATO, în privinţa Greciei, înainte, împotriva Turciei”, a declarat Erdogan vineri, la ieşirea de la rugăciune, la Istanbul.

”În plus, ţările scandinave, din nefericire, sunt aproape ca nişte case de oaspeţi ale organizaţiilor teroriste”, a adăugat el, citând PKK, clasat drept organizaţie teroristă în Turcia, dar şi în Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite.

Reacţia Turciei este prima voce discordantă în cadrul NATO privind perspectiva aderării Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.

Ankara a făcut totul pentru a menţine, de la începutul crizei şi apoi invaziei ruse a Ucrainei, relaţii bune cu cele două ţări, de care economia turcă depinde puternic.

blank