Turcan spune că pensionarea anticipată nu se desființează, iar stagiul
Featured, Social

Turcan spune că pensionarea anticipată nu se desființează, iar stagiul minim de cotizare va fi tot de 15 ani

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunţă că posibilitatea de pensionare anticipată rămâne pentru lucrătorii români, iar stagiul minim de cotizare de care o persoană are nevoie pentru a beneficia de pensia minimă rămâne la 15 ani.

″În momentul de faţă avem posibilitatea pensionării anticipate dacă nu ai vârsta legală de pensionare. Dacă nu ai 65 de ani de exemplu, ca bărbat, însă ai contribuit stagiul complet de cotizare de 35 de ani plus încă opt ani te poţi pensiona anticipat fără niciun fel de penalizare şi această componentă dorim să o menţinem”, a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la un post de televiziune.

Aceasta a precizat că intenţia PSD de a reduce perioada de cotizare de la 35 la 25 de ani pentru posibilitatea pensionării anticipate ar fi condus la “un blocaj al sistemului de pensii”.

“Stagiul minim de cotizare a important să rămână 15 ani minimum pentru că în România avem 930.000 de beneficiari de pensie minimă socială de 800 de lei, care pentru a o accesa au nevoie de un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Aşadar, rămâne stagiul minim de cotizare”, a mai afirmat ministrul Muncii.

Ea a precizat că există oportunitatea de a cumpăra cel mult 6 ani de vechime pentru a accesa pensia minimă, subliniind că cei 15 ani nu trebuie lucraţi consecutiv.

“Deja sistemul dă semne de slăbiciune cruntă, întrucât deficitul la bugetul de asigurări sociale este de 16,7 miliarde, adică din bugetul de stat, din taxe şi impozite colectate de la toţi românii se transferă la bugetul de asigurări sociale 16,7 miliarde. Acest deficit ar creşte dacă noi nu am face absolut nimic”, a menţionat Turcan.

Conform ministrului, “povara financiară a pensiilor speciale nu este uriaşă”, fiind mai mică de 5 miliarde de lei anual, încă în această privinţă este o chestiune de “inechitate crasă”.

Vârsta de pensionare, egalizată până în 2030

Raluca Turcan, a mai afirmat că Guvernul merge pe egalizarea treptată a vârstei de pensionare pentru femei și bărbați la 65 de ani. În prezent, femeile se pensionează la 61 de ani, iar bărbații, la 65.

„Acum, vârsta de pensionare a femeilor este 61,7, la anul va fi mai mult. Din ce în ce mai mult, până în anul 2030, așa prevede actuala legislație. Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi egală”, a mai adăugat ea.

Situația românilor din diaspora

Ministrul Muncii a afirmat că nu există date certe cu privire la numărul românilor plecaţi la muncă în afara ţării, însă studii şi date primite de la frontieră estimează că un milion de oameni au revenit în ţară după debutul crizei sanitare, însă puţini dintre ei s-au înregistrat ca şomeri.

“Noi estimăm anul acesta că în activităţi sezoniere vor pleca undeva între 670.000 şi 700 şi ceva de mii de oameni. Asta înseamnă că mai există aproximativ 300 de mii de oameni care posibil s-au întors, însă nu toţi sunt înregistraţi în sistemul de şomaj. Dimpotrivă, un lucru surprinzător: noi am avut măsuri active pentru cei care au fost concediaţi abuziv în străinătate – de exemplu peste 50 de ani sau între 18 şi 24 de ani – să poată să fie stimulat angajatorul să-i atragă în piaţa muncii, însă nu a fost foarte accesată această măsură şi de aceea în sistemul de şomaj în momentul de faţă avem înregistraţi aproximativ 129.000, dintre care indemnizaţi mult mai puţin. Deci undeva cred că sunt vreo 200.000 de români care nici nu s-au înregistrat în sistemul de şomaj, nici nu s-au reîntors în străinătate. Aşadar este loc de integrarea lor pe piaţa muncii”, a declarat Raluca Turcan.

blank