Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat, miercuri, că a fost demarată acţiunea de obţinere a avizelor de la toate ministerele pentru proiectul care va interzice cumulul salariului cu pensia de la stat.

Raluca Turcan a fost întrebată, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre proiectul care vizează interzicerea cumulului salariului cu pensia de la stat şi a precizat că proiectul a fost supus dezbaterii publice.

Săptămâna viitoare va mai exista o întâlnire cu partenerii sociali pe acest subiect, iar proiectul va ajunge pe masa Guvernului într-o şedinţă următoare.

”Am luat foarte în serios toate amendamentele depuse (…) În paralel am intrat şi în etapa de obţinere a avizelor din partea ministerelor partenere şi această etapă sperăm să o finalizăm până la începutul săptămânii viitoare”, a declarat Raluca Turcan.

Acasta a precizat că Ministerul Justiţiei va da un aviz pe acest proiect după ce se vor pronunţa celelalte ministere implicate.

Guvernul intenţionează să interzică cumulul pensiei cu salariul la stat, persoanele aflate în această situaţie urmând să decidă dacă vor continua să lucreze sau vor primi doar pensia.