Trupele
Featured, International

Trupele Gărzii naţionale din rusia, libere să meargă în Belarus să asigure ordinea publică

Trupele Gărzii naţionale din Rusia vor putea fi desfăşurate în Belarus „pentru a asigura ordinea publică” conform unui acord încheiat vineri şi care a fost făcut public de guvernul belarus, relatează dpa.

În Belarus au existat proteste în masă împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în fiecare weekend de la alegerile prezidenţiale contestate din urmă cu cinci luni, scrie Agerpres.

Rusia este cel mai apropiat aliat al Belarus, iar Vladimir Putin s-a angajat să trimită Trupele Gărzii rusești de menţinere a ordinii în Belarus dacă vor fi necesare pentru reprimarea protestelor.

Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, a condus Belarus – o fostă republică sovietică din estul Europei care se învecinează cu statele UE Polonia, Lituania şi Letonia – timp de peste un sfert de secol.

Uniunea Europeană a refuzat să-l recunoască drept preşedinte actual al Belarus, afirmând că alegerile de la 9 august „nu au fost nici libere, nici corecte”.

Zeci de mii de protestatari au fost reţinuţi de la alegeri, potrivit unei evaluări a ONU.


blank