ABBA
Featured, Life

Trupa ABBA va lansa, după 40 de ani, un nou album

Formația legendară ABBA urmează să lanseze săptămâna viitoare un nou material muzical după o pauză de aproape 40 de ani.

Celebra formaţie suedeză, ABBA cunoscută pentru hitul „Dancing Queen”, compusă din muzicienii Björn Ulvaeus, Agnetha Fältskog, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad, va lansa primul său material muzical nou din ultimii 40 de ani în cadrul unei mult aşteptate reveniri în industria muzicală, care va include un spectacol special, intitulat „ABBA Voyage”.

Membrii „ABBA îşi fac în sfârşit reapariţia şi intenţionează să lanseze primul lor material muzical nou după 39 de ani, vinerea viitoare”, a declarat o sursă pentru tabloidul The Sun.

„ABBA Voyage” va include un film realizat în stilul unui documentar, care prezintă revenirea grupului în studiouri şi implicarea membrilor în crearea melodiilor şi a unui spaţiu special, în East London, pentru spectacolul lor holografic, care urmează să fie inaugurat în mai 2022.

Spectacolele vor include aşa-numitele „ABBA-taruri”, imaginile muzicienilor suedezi urmând să fie proiectate pe scenă în timpul interpretării melodiilor lor atemporale.

„Bjorn, Benny, Agnetha şi Anni-Frid vor fi cu toţii acolo în seara inaugurării. Şi vor dezvălui în sfârşit ABBA-tarurile, care sunt un fel de holograme ale lor”, a declarat aceeaşi sursă.

„În cadrul spectacolului, ABBA-tarurile vor cânta şi vor vorbi cu publicul. Pentru cei care privesc, va fi ca şi cum ar păşi înapoi în timp”, a precizat sursa citată de The Sun.

Membrii grupului suedez au colaborat cu creatorul concursului muzical televizat „Pop Idol”, Simon Fuller, la acest proiect la care lucrează din 2019.

„Bjorn, Benny, Agnetha şi Anni-Frid aşteaptă acest moment de atât de mult timp, încât nu le vine să creadă”, a notat sursa.

Un nou site de internet, abbavoyage.com, a fost lansat joi, a anunţat cotidianul The Independent, care include trimiteri către noile conturi de pe reţelele sociale asociate viitorului proiect al trupei ABBA.

În luna mai, Bjorn Ulvaeus a confirmat că formaţia va lansa noi melodii anul acesta, la patru decenii după ultimul lor album de studio, ”The Visitors”, apărut în 1981. ”Va fi muzică nouă anul acesta, asta este clar, nu mai este vorba despre o posibilitate, se va întâmpla”, a spus artistul într-un interviu acordat pentru The Herald Sun.

Bjorn Ulvaeus a dezvăluit de asemenea în luna mai că trupa s-a întors în studio pentru a înregistra piese noi. ”Suntem prieteni foarte, foarte buni. Noi patru ne aflăm în studio pentru prima dată în ultimii 40 de ani”, a spus el. ”Este greu de descris, dar există legături foarte, foarte puternice între noi”, a adăugat muzicianul.

ABBA a confirmat în 2018 că intenţionează să înregistreze piese noi.

Grupul a fost nevoit să amâne lansările noilor piese – printre care se numără mult aşteptatele ”I Still Have Faith In You” şi ”Don’t Shut Me Down” – precum şi turneul lor de holograme intitulat ”ABBAtar”, din cauza pandemiei de COVID-19.

Grupul ABBA s-a destrămat în 1982. Componenţii trupei au cântat împreună pentru prima dată după mai multe decenii în 2016 la un eveniment privat care a marcat cea de-a 50-a aniversare a primei întâlniri dintre compozitorii Benny Andersson şi Bjorn Ulvaeus.

blank