Trump a vrut să trimita armata în Mexic pentru a destrictura cartelurile de droguri
Featured, International

Trump a vrut să trimita armata în Mexic pentru a destrictura cartelurile de droguri

Donald Trump a încercat de mai multe ori să trimită trupele speciale ale armatei americane să distrugă cartelurile de droguri din Mexic, dar a fost oprit de consilierii săi, care i-au spus că acest lucru ar echivala cu o invazie a țării vecine.

Donald Trump a făcut presiuni repetate în toamna lui 2019, pe când era președinte, pentru trimiterea de trupe americane în Mexic care să vâneze cartelurile de droguri din țara vecină, dar oficialii de top au respins de fiecare dată ideea, a scris The New York Times, citat de Business Insider.

Demersurile lui Trump au început după ce 9 americani- trei femei și șase copii- au fost uciși de o bandă de traficanți de droguri, iar președintele SUA a cerut pe rețelele sociale un răspuns puternic

Trump a scris atunci pe Twitter că „dacă Mexicul are nevoie sau solicită ajutor pentru a-i curăța pe acești monștri, Statele Unite sunt gata, dispuse și capabile să se implice și să facă treaba rapid și eficient. Președintele Mexicului a făcut din aceasta o problemă importantă, dar cartelurile au devenit atât de mari și de puternice încât uneori ai nevoie de o armată pentru a învinge o armată!”.

El a adăugat că “acesta este momentul pentru ca Mexicul, cu ajutorul Statelor Unite, să declare război cartelurilor de droguri și să le șteargă de pe fața pământului. Așteptăm doar un apel al președintelui!”.

Misiunea ar fi semănat cu operațiune de comando pentru eliminarea lui bin Laden

Răspunsul președintele mexican Andrés Manuel López Obrador a fost mult mai moderat: „Apreciem și mulțumim foarte mult președintelui Trump și oricărui guvern străin care dorește să ajute, dar în aceste cazuri trebuie să acționăm singuri”.

În culise, Trump și-a întrebat în repetate rânduri principalii săi asistenți de securitate națională cu privire la posibilitatea de a trimite trupe americane în Mexic pentru a vâna cartelurile de droguri.

La Casa Albă, au existat îngrijorări cu privire la faptul că Trump avea în vedere o acțiune unilaterală, de desfășurare a unor trupe neinvitate în țara vecină, a precizat The New York Times, citând foști oficiali care au fost prezenți la discuții.

SUA și Mexicul au o istorie de cooperare în combaterea cartelurilor de droguri, adesea prin operațiuni comune de aplicare a legii.

Dar ceea ce propunea Trump seamănă mai mult cu operațiunile militare americane împotriva teroriștilor din diferite țări din întreaga lume, cum ar fi raidul SUA în Pakistan pentru a-l doborî pe Osama bin Laden.

Plan eșuat de a trimite 250.000 de miitari la granița cu Mexicul

Consilierii superiori ai lui Trump i-au explicat însă președintelui că orice utilizare unilaterală a forței fără permisiunea guvernului mexican ar putea fi percepută de alte țări ca un act de război, o invazie americană a unui aliat apropiat și a unui partener comercial important.

Sfaturile lor i-au sădit îndoieli lui Trump, iar planul său nu s-a mai concretizat niciodată.

Intenția lui Trump de a trimite trupe americane în Mexic a apărut în același timp în care arhitectul planurilor de imigrație ale administrației, Stephen Miller, presa Departamentul de Securitate Internă să trimită un sfert de milion de soldați la granița de sud.

Secretarul Apărării Mark Esper a închis însă orice analiză a planurilor de desfășurare a 250.000 de soldați la frontieră, care nu au fost niciodată prezentate oficial lui Trump pentru aprobare, dar a fost discutată în cadrul reuniunilor de imigrație de la Casa Albă, după o scurtă confruntare cu Miller.

blank