Featured, International

Trump a pregătit armata să preia controlul orașelor, după scandalul generat de moartea lui George Floyd

Într-o intervenție fără precedent, președintele Donald Trump a promis să restabilească ordinea în America, chiar dacă asta va presupune trimiterea trupelor militare peste protestatarii din marile metropole. Liderul de la Casa Albă a amenințat că va desfășura armata pe străzi dacă nu se pune capăt violenţei.

La o săptămână după moartea lui George Floyd, un cetățean afro-american în vârstă de 46 de ani, asfixiat de un ofiţer de poliţie în Minneapolis, zeci de oraşe, printre care New York și Los Angeles, şi-au consolidat măsurile de securitate, decretând sau extinzând interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii.

Donald Trump trimite „mii de soldaţi puternic înarmaţi”
Ca răspuns la aceste tulburări sociale, preşedintele Donald Trump a anunţat luni, 1 iunie, pe un ton marţial desfăşurarea la Washington a „mii de soldaţi puternic înarmaţi” şi de poliţişti, pentru a pune capăt „revoltelor” şi „jafurilor”.

Făcând apel la guvernatori să acţioneze rapid şi ferm pentru a „domina străzile” şi a întrerupe spirala violenţelor, preşedintele Donald Trump american a lansat următorul avertisment: „Dacă un oraş sau un stat refuză să ia deciziile necesare pentru a apăra viaţa şi proprietatea locuitorilor săi, voi desfăşura armata americană pentru a rezolva rapid problema în locul lor”.

În context, informează KSAT.com, Trump a denunţat acte de „terorism intern” în SUA, iar tulburările din capitala federală le-a numit „o ruşine” pentru națiunea americană.

Cod roșu la Casa Albă: protestatarii au forțat intrarea!
În timp ce preşedintele făcea declaraţii în grădina Casei Albe, care avea aerul unei tabere fortificate, poliţiștii trăgeau cu gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţii furioși ce se adunaseră în faţa complexului prezidenţial. Obiectivul forțelor de ordine a fost acela de a elibera spaţiul ce duce spre Biserica Sfântul Ioan, o clădire emblematică din apropiere, degradată duminică seara de protestatari.

Zeci sau chiar sute de mii de americanii au demonstrat sâmbătă şi duminică împotriva brutalităţii poliţiştilor, a rasismului şi a inegalităţii sociale, exacerbate de criza Covid-19.

Luni, metropola New York a anunţat dublarea forţelor de poliţie şi interdicţie de circulaţie între orele 23:00 luni şi 05:00 marţi. Chicago, Denver, Los Angeles, Salt Lake City, Cleveland, Dallas şi Indianapolis au impus restricţii de circulaţie. La Washington, instaurarea stării de asediu a fost prelungită luni începând cu ora 19:00, iar în Los Angeles, de la ora 18:00.

Garda Națională, cu vehicule blindate și gloanțe de cauciuc
De la Boston la Los Angeles şi de la Philadelphia la Seattle, mişcarea de protest a fost în mare parte paşnică în timpul zilei, dar au fost provocate şi incendii nocturne şi distrugeri pe scară largă. Nici demiterea agentului de poliţie vinovat Derek Chauvin, nici arestarea sa ulterioară nu au calmat spiritele. Dimpotrivă, protestele s-au răspândit în cel puţin 140 de oraşe americane!

Pentru a stăpâni confruntările în care s-au amestecat manifestanţi, infractori şi forţe anti-revoltă, soldaţii Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în mai mult de 20 de oraşe americane, într-un climat de tensiune nemaiîntâlnit din anii 1960. Această reacţie de securitate de amploare a fost însoţită de utilizarea vehiculelor blindate, a gazelor lacrimogene şi a gloanţelor de cauciuc.

 

blank