Actualitate, Stiri

Truică împotriva lui Truică

Truică împotriva lui Truică

blankŞi bogaţii, câteodată, plâng, au probleme, au lupte, au necazuri. Nu scapă, se pare, nimeni. După ce au ţinut vreme îndelungată prima pagină a ziarelor, cu tot felul de subiecte, unul mai sordid ca altul, foştii soţi Irina şi Remus Truică apar din nou în prim plan. Acesta din urmă, acuzat că nu a dat pensie alimentară fetiţelor sale gemene, în vârstă de aproape 9 ani, este dat în judecată chiar de acestea. Fetiţele, împreună cu mama lor, nu mai locuiesc în ţară, ci pe undeva, prin Caraibe. Pentru că sunt minore, ele vor fi reprezentate în proces de mama lor, care, pe lângă această calitate o are şi pe cea pârâtă. Practic, Judecătoria Buftea a înregistrat pentru prima oară un dosar de partaj la cererea unor minori. Gemenele Truică îşi cheamă părinţii în judecată pentru a împărţi averea familiei, ele neprimind nicio pensie alimentară de la tatăl lor până acuma. Remus Truică se arată mirat şi spune că fosta soţie i-a deschis până acum opt procese de împărţire a averii în opt oraşe ale lumii şi că, la momentul plecării ei cu fetiţele în Caraibe, el, ca părinte, nu şi-a dat acordul ca minorele să părăsească ţara. Dar, de asemenea, Truică este de părere că mama copilelor le foloseşte în cel mai josnic mod cu putinţă, pentru a câştiga ceva avere. Primul termen al procesului de la Buftea este chiar în această dimineaţă. N.M.  

blank