Actualitate, Featured

Tribunalul Prahova sentinta ,ca DNA sa finalizeze cercetarile intr-un din dosarele lui Ghita

Tribunalul Prahova obligă DNA Ploieşti să finalizele cercetările din dosarul “HidroPrahova” în care sunt cercetaţi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu şi Mircea Cosma, după ce ce unul dintre inculpaţi a contestat durata procesului.

Magistraţii Tribunalului Prahova au dat termen până pe 31 martie 2019 ca procurorul “să rezolve cauza” în care sunt cercetaţi, printre alţii, omul de afaceri Sebastian Ghiţă, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu sau Mircea Cosma, decizia instanţei fiind luată după ce un inculpat a depus o contestaţie privind “durata procesului penal”.

Potrivit portalului instanţelor, Tribunalul Prahova “admite contestaţia privind durata procesului penal, formulată de contestatorul-inculpat Drăgan Ilie Florin, în dosarul nr. 218/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti (…)”.

Instanţa a stabilit şi un termen “până la care procurorul să rezolve cauza”, respective data de 31 martie 2019.

 
 

 Potivit sursei citate, o nouă contestaţie privind durata procesului penal poate fi formulată, de către contestatorul-inculpat Drăgan după data de 15 aprilie 2019.

“Prezenta încheiere nu este supusă niciunei căi de atac”, mai scrie în soluţia dată de Tribunalul Prahova.

În acest dosar sunt cercetaţi cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, fostul deputat Vlad Cosma, fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Mircea Cosma şi Sebastian Ghiţă.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

blank