Actualitate, Stiri

Trenul regal a fost jefuit

Trenul regal a fost jefuit

Hoţul a furat căni, pahare, steaguri

blankSe pare că noi, românii, nu ne dezminţim. Nici dacă este vorba despre preşedintele ţării sau regele în persoană. Dacă iese ceva, din orice, nu se poate să stăm deoparte. E de noi. Ne băgăm. Sigur că eu acum nu generalizez. Ei bine, trenul regal, construit în 1928, deci acum aproape un secol, a fost, pentru prima dată de când a văzut el, ca să zic aşa, lumina zilei, jefuit. Trenul a fost garat în staţia CFR Petroşani, unde, cine a vrut, l-a putut vizita. Gratis… Şi a vrut cam toată lumea din zonă, dornică să vadă şi să atingă toate cele din tren. Obiectele valoroase nu mai erau aici, însă povestea sa, a trenului, a fost suficient de incitantă pentru vizitatori. Şi, zilnic, alţi şi alţi oameni dornici să cunoască ceva unic, au urcat, aşa cum nu o făcuseră până acum decât înaltele oficialităţi ale ţării şi chiar ale lumii, în trenul regal. Şi, dintr-o dată, a căzut constatarea: din tren s-au furat mai multe lucruri. În general, pahare şi căni de sticlă, dar şi steagurile din tren, cheile de la uşă şi câteva tablouri şi documente. Lucrurile furate nu au, neapărat, valoare materială, dar au una istorică şi, poate, sentimentală. Şi, nu mai vorbim despre gestul de a umple sacoşele cu căni şi pahare şi pe urmă, hoţul, cu ochii sticlă – ca să fim în ton – printre liniile ferate să nu dea nas în nas cu cineva, chiar cu alt hoţ, s-o ia la sănătoasa. Ăla care a furat dă vreun party şi n-are veselă? Ţine cănile şi paharele pentru Sâmbăta Morţilor, să le dea de pomană pe la vecini? Este colecţionar de obiecte de pe la alţii? Sau, pur şi simplu, aşa e omul nostru? Să-i iasă mereu, în permanenţă, ceva, chiar dacă nu are neapărat o utilitate specială ceea ce-i iese… Sigur, e şi vina celor de la CFR care au invitat, indirect, potenţialii hoţi să acţioneze: „poftiţi, băieţi, trenul regal nu e păzit, nu e descompletat, e la vedere. Luaţi ce vă place şi ce vă trebuie! Noi nu suntem aici, camere de luat vederi nu avem, nu vă deranjează nimeni! Acţionare plăcută!”.   

blank