Featured, Medical

Trei persoane cu funcţii de conducere din sistemul medical, în incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a trei persoane cu funcţii de conducere din sistemul medical – un manager de spital şi doi şefi de secţie.

Potrivit unui comunicat al ANI, Teodor Pricop, manager al Spitalului Orăşenesc Hîrlău, judeţul Iaşi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 1 august 2016 – 3 aprilie 2018, deoarece a exercitat simultan funcţiile de manager al Spitalului Orăşenesc Hîrlău şi consilier local în Hîrlău, încălcând astfel dispoziţiile art.178, alin.(1), lit.a) (fostul art. 180, alin. (1), lit.a) în vigoare în perioada evaluată) din Legea nr. 95/2006.

ANI mai spune că Anca Victoriţa Trifan, şef Secţie Clinică Gastroenterologie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 22 noiembrie 2016 – 3 iulie 2017, întrucât a deţinut şi exercitat simultan funcţiile de şef secţie spital şi administrator în cadrul societăţilor comerciale Endo Gast SRL şi Gastromedica SRL.

Conform ANI, Gheorghe Dorobăţ, şef Secţie Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu Iaşi”, judeţul Iaşi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 22 noiembrie 2016 – 25 iulie 2017, deoarece a exercitat simultan funcţia de şef secţie şi calitatea de administrator al SC Best Carvic – Mercato SRL.

blank