Featured, International

Trei locuitori ai orașului New York au dat OMS în judecată pentru gestionarea proastă a pandemiei

Trei locuitori ai orașului New York, care a fost unul dintre primele locuri fierbinți din SUA în criza provocată de noul coronavirus, au dat în judecată Organizația Mondială a Sănătății OMS, acuzând-o de neglijență gravă în gestionarea pandemiei..

Într-o acțiune comună, cei trei rezidenți din Westchester, New York, au acuzat OMS că nu a declarat în timp util pandemia, nu a supravegheat răspunsul Chinei la focarul inițial, nu a furnizat linii directoare de tratament și nu a sfătuit țările despre cum să răspundă, inclusiv prin restricții de călătorie și coordonarea unui răspuns global .

De asemenea, potrivit The Guardian, aceștia au acuzat OMS că a conspirat cu guvernul Chinei, care nu a fost acuzat în mod direct de declanșarea pandemiei, pentru a acoperi gravitatea provocată de răspândirea Covid-19 .

OMS nu a reacționat, deocamdată.

Cei trei care au acționat OMS în instanță se numesc Richard Kling, Steve Rotker și Gennaro Purchia. Ei cer daune a căror valoare nu este precizată, deoarece consideră că sunt „incalculabile” pentru cei aproximativ 756.000 de adulți rezidenți din zona Westchester, New York.

Westchester se află la nord de New York, iar anul trecut a avut aproximativ 967.506 de persoane, dintre care aproximativ 78% erau adulți, potrivit Biroului de recensământ al SUA.

Avocații reclamanților nu au răspuns, deocamdată.

Până la 18 aprilie, un număr de 242.786 de persoane din New York au testat pozitiv pentru coronavirus, inclusiv 23.803 în Westchester, potrivit departamentului de sănătate al acestui stat.

Numărul total de spitalizări pentru Covid-19 și numărul mortal zilnic au scăzut în ultimele zile, a declarat luni Andrew Cuomo, guvernatorul din New York.

 

blank