Actualitate, Stiri

Trebuie sa ne mai indatoram putin

BNR: Romania are nevoie de un nou acord cu FMI

BNRRomania are nevoie, in acest moment, de un nou acord cu Fondul Monetar International. Afirmatia ii apartine consilierului guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, care a subliniat ca un nou program cu FMI “nu inseamna noi bani de la Fond”. In acest sens, ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, a afirmat recent ca o scrisoare de intentie a Romaniei urmeaza sa intre in discutia board-ului FMI pe 25 iunie, iar in iulie va fi stabilita data vizitei in tara noastra pentru o noua intelegere. “Dupa ce scrisoarea va intra in boardul FMI, in data de 25 iunie, ii vom contacta in iulie pentru a avea discutii si a stabili data vizitei in Romania pentru o noua intelegere”, afirma Chitoiu. De asemenea, si presedintele Traian Basescu afirma la sfarsitul lui aprilie ca finalizarea actualui acord cu FMI, BM si CE este extrem de importanta pentru consolidarea credibilitatii Romaniei, el exprimandu-se si in favoarea incheierii unui nou acord pentru a accelera procesul de convergenta, care sa permita accesul in zona Euro. Romania a semnat, in 2009, un imprumut stand-by de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE si Banca Mondiala. Din acest aranjament cu FMI, Romania a tras sapte dintre cele opt transe prevazute, in suma de aproximativ 11,9 miliarde euro. Cea de-a opta transa a fost considerata, la solicitarea autoritatilor romane, ca fiind de tip preventiv si, in contextul evolutiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasa.