Economic, Featured

Tranzacție majoră pe piața farma. O mare rețea de farmacii a fost vândută

Cehii de la fondul de investiţii Penta Investments au preluat gigantul local A&D Pharma, liderul pieţei de distribuţie de medicamente prin compania Mediplus Exim şi cel de-al doilea jucător din piaţa de retail de profil cu reţelele Sensiblu şi Punkt.

Tranzacţia dintre A&D Pharma, liderul pieţei de distribuţie de medicamente prin compania Mediplus Exim şi cel de-al doilea jucător din piaţa de retail de profil cu reţelele Sensiblu şi Punkt şi fondul ceh de investiţii Penta Investments s-a semnat la finalul săptămânii trecute, potrivit unor surse din piaţa citate de ZF.

Tranzacţia este evaluată la 300-400 de milioane de euro, potrivit unor date anterioare citate de presa economică.

Cehii au mai negociat anterior preluarea A&D Pharma acum mai bine de cinci ani, însă atunci deal-ul a picat. Valoarea tranzacţiei o plasează în topul celor mai mari din acest an. Totuşi, plata se va face în etape, mai exact se va achita o sumă iniţial pentru ca apoi, în funcţie de rezultatele din următorii ani, să fie plătite noi tranşe, potrivit informaţiilor ZF primite în momentul în care tranzacţia a intrat în linie dreaptă.

blank