Featured, Sport

Transferul lui Ianis Hagi la Genk i-a pus pe jar pe italieni

Presa din Italia a luat foc, după ce belgienii au anunțat suma reală pentru care s-a făcut transferul lui Ianis Hagi la Genk. ”Ce farsă!”, au notat cei de la calcionews24.com. Fiorentina are procent de 30% din transferul mijlocașului de 20 de ani.

“Fiorentina, ce farsă din vânzarea lui Ianis Hagi la Genk. Interesul Fiorentinei în privinţa lui Ianis Hagi este datorat profitului pe care clubul îl obţine de pe urma vânzării. În urma sumei de transfer iniţiale anunţate, 10 milioane de euro, Montella ar fi trebuit să obţină în jur de 3.5 milioane de euro, însemnând 30% din procentul păstrat

Azi, directorul sportiv al lui Genk a negat suma de transfer în valoare de 10 milioane de euro. Au fost doar 4 milioane de euro, iar Fiorentina va încasa în jur de 1 milion de euro”, au spus cei de la calcionews24.com, citați de prosport.ro.

Ianis Hagi, transferat pe 4 milioane de euro la Genk
Dimitri de Conde, directorul sportiv de la Genk, a dezvăluit suma reală pentru care fiul ”Regelui” a ajuns în Belgia.

”Presa a scris că Genk a plătit pentru Ianis 8 milioane de euro. Adevărul este că am plătit doar jumătate din această sumă”. Potrivit spuselor directorului sportiv al campionilor Belgiei, Genk ar fi plătit doar 4 milioane de euro pentru jucătorul de 20 de ani.

blank