Politic, Stiri

Traian Băsescu a mai semnat o grațiere

Președintele Traian Băsescu a semnat astăzi un decret prin care a grațiat o femeie, mamă a 7 copii, care a furat un telefon mobil.

Traian-Basescu_00000-660x400

”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 1 octombrie a.c., decretul de grațiere a doamnei Crina Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 – 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință.

Decizia domnului președinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Crina Tănasă este mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani și suferă de afecțiuni psihice.”, se arata pe pagina administratiei prezidentiale.

blank