Featured, Politic

Traian Băsescu îl înjoseşte pe Mircea Diaconu, după apariţia la Ateneu: A venit îmbrăcat ca un boschetar

Traian Băsescu l-a criticat la un post Tv pe Mircea Diaconu, candidatul sprijinit de ALDE și Pro România cursa prezidențială, spunând că acesta și-a făcut lansarea la Ateneu, în încercarea de a prelua din tradiția culturală a clădirii istorice, deși el a fost îmbrăcat ca și cum ar fi un boschetar.

„A fost dizgrațios. Nu știu cum Diana nu l-a atenționat, mă, nu face asta că ești caraghios. Că și Diana Lupescu e tot actriță, soția lui. În orice caz, cert este că Mircea Diaconu va fi cum l-a definit Paleologu astăzi. A spus că i se potrivesc cel mai bine rolurile de prost. Îl vor folosi și Ponta, și Tăriceanu. La rândul lui, și el îi va folosi, pentru că și el este un mare șmecher. Vor sfârși campania ca trei păcăliți, care au vrut să păcălească fiecare, unul pe celălalt. (…) El a făcut scena de la Ateneu, cu Ponta și Tăriceanu știind că se produce scena. A jucat prost scena din fața Ateneului. Cum să vrei să convingi că e spontană, când tu ai toate televiziunile chemate acolo. Probabil, în mintea lui, a fost că, bă, dacă e în fața Ateneului, probabil îmi dă greutatea clădirii, a tradiției culturale, iar el era îmbrăcat ca un caraghios, ca un d-ăsta care doarme prin parcuri. Nu s-a potrivit peisajul cu personajul. Acolo trebuia să fie foarte elegant, în fața Ateneului, că nu e pentru golani. Iar el s-a dus ca și cum ar fi un boschetar din Cișmigiu îmbrăcat”, a afirmat Traian Băsescu, în emisiunea „Dosar de politician” moderată de Silviu Mănăstire.

Totuși, fostul președinte respinge orice fel de speculații privind implicarea serviciilor secrete în candidatura lui Mircea Diaconu.

„Am văzut pasiunea speculațiilor. Este dorința de putere. Nu cred că l-a împins pe Mircea Diaconu Securitatea să candideze sau SRI. Pur și simplu, dorința de putere”, a adăugat europarlamentarul PMP.

În acest context, el a dezmințit în ansamblu teoriile referitoare la controlul pe care comunitatea de informații îl exercită asupra politicului, afirmând că generalii din servicii sunt, adesea, mai puțin pregătiți în ceea ce privește politica decât s-ar putea crede.

„Cred că aveți o impresie extraordinară despre acești generali. Eu am lucrat cu ei. Să știți că nu sunt chiar cei mai inteligenți oameni în probleme politice. De multe ori sunt destul de nepricepuți în a aborda politica.

Le place să mai facă ceva. Să aibă unde pleca. Pentru că dacă ar fi putut, eu știu foarte mulți care s-au angajat la firme. Unii se pot angaja la firme și sunt foarte utili, pentru că au pregătire pentru un domeniu sau altul. Iar alții, care n-au fost decât la comandă, merg la partide, pentru că nu știu să facă altceva”, a mai spus Traian Băsescu.

Întrebat dacă lansarea lui Diaconu în cursa prezidențială ar putea fi un joc politic prin care Dan Barna să fie propulsat în turul al doilea, în detrimentul premierului Dăncilă, demnitarul european a răspuns: „Este posibil să facă un asemenea joc. Dar un joc stabilit la nivel politic”.

blank

blank