Showbiz, Stiri

Traian Băsescu, bunicul de weekend

«Sofia îi recunoaşte deja vocea la televizor»

Sofia

Traian Băsescu nu are prea mult timp pentru nepoţica sa. Dar atunci când se întâlnesc, în special în weekend, îi vorbeşte tot timpul. Într-un interviu acordat revistei Viva!, Elena Băsescu destăinuie că primul zâmbet al micuţei Anais a fost către bunicul său, iar acum, la vârsta de patru luni, a început deja să recunoască vocea preşedintelui la televizor.

Elena spune că Anais Sofia este răsfăţata bunicilor în fiecare sâmbătă şi duminică, când şi petrec împreună câteva ore. Bunicul, Traian Băsescu, e cel care vorbeşte cel mai mult cu nepoţica, mai ales în timpul plimbărilor prin curte. S-a format deja o relaţie foarte specială între preşedinte şi nepoţică.

“Sofia îi recunoaşte deja vocea inconfundabilă la televizor şi e prima persoană căreia i-a zâmbit”, spune Elena Băsescu.

Sofia voce

Desigur, bunica, Maria Băsescu, e cea care ajută cel mai mult la tot ce ţine de îngrijirea bebeluşului şi este cea care ştie cel mai bine cum să o liniştească atunci când e agitată. Eba a destăinuit, de asemenea, că adevăratul şef al familiei este mama sa, Maria Băsescu.

“Mama e «autoritatea supremă» a familiei noastre: tot ce ţine de viaţa de zi cu zi este rezultatul deciziilor sale. Bogdan (soţul Elenei – n.r.) a reuşit cu brio să echilibreze balanţa, iar acum i s-a alăturat şi Radu, prietenul surorii mele. Orice ar face însă, noi, fetele, suntem în avantaj din punct de vedere numeric”, a spus Elena Băsescu.

 

 

blank