Politic, Stiri

Traian Băsescu: Blaga şi Antonescu au rupt dreapta cu fuziunea

Prezent sâmbătă la Şcoala de vară a PMP, preşedintele Traian Băsescu i-a numit mincinoşi pe politicienii şi ziariştii care îi acuză pe el şi pe Elena Udrea că au rupt dreapta. Principalii vinovaţi, în opinia şefului statului, sunt Crin Antonescu şi Vasile Blaga, care s-au pus de acord cu fuziunea dintre PNL şi PDL.

antonescu-465x390

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a reamntit poziţia fermă pe care liderii celor două partide de dreapta au avut-o, atunci când a fost discutată fuziunea, când au spus că nu vor discuta cu PMP şi cu Traian Băsescu. Preşedintele i-a atacat pe „ideologii minciunii”, care au spus că el şi cu liderul PMP, Elena Udrea, sunt cei care au distrus dreapta.

”Nu, dreapta a fost distrusă de fuziunea PDL cu liberalii”, a susţinut Băsescu, potrivit Mediafax.

”Să te pupi cu cei care te-au azvârlit de la guvernare peste noapte, cu cei care au făcut suspendarea în 2007, care au făcut suspendarea în 2012, cu cei care până în ianuarie vorbeau de regimul Băsescu şi Boc ca fiind nenorocirea României (…) Pe mine nu mă interesează ce au făcut ei, dar să nu reproşeze nimeni PMP că a rupt dreapta, când tocmai cei care s-au rupt de dreapta este acest hibrid ACL, cărora, spre deosebire de PSD, le doresc succes în alegeri (…), dar n-am nicio remuşcare cu privire la ruperea dreptei. Ruperea dreptei au făcut-o Blaga şi Antonescu”, a continuat şeful statului.

blank