Tony Blair
International

Tony Blair îl admira pe Putin și-l compara cu Charles de Gaulle. Cum îi mințeau rușii pe englezi

Tony Blair îl admira pe Vladimir Putin, despre care spunea că este ”un patriot rus” și îl compara cu Charles de Gaulle, cerând pentru acesta un loc la ”masa principală” a marilor țări. Asta în timp ce rușii îi mințeau pe englezi.

Fostul premier britanic Tony Blair era de părere că Vladimir Putin ar trebui să primească un loc la „masa principală” internaţională, în pofida profundelor îndoieli în rândul oficialilor cu privire la preşedintele rus, potrivit unor noi documente oficiale date publicităţii de Arhivele Naţionale din Kew, din vestul Londrei, transmite vineri dpa.

Documentele arată că Blair, în calitate de prim-ministru, credea că fostul angajat al KGB-ului era în adâncul sufletului „un patriot rus” şi că era important să fie încurajat să adopte valori occidentale.

Dar, în privat, oficialii se temeau că Putin reprezintă o revenire la atitudinile din timpul Războiului Rece şi nu erau convinşi că pot avea încredere în el.

Cum îl mințea Putin pe Blair

O notă de informare internă de la cabinetul premierului britanic, datată ianuarie 2001 – la nici un an după sosirea la putere a lui Putin – şi intitulată „Evoluţia lui Putin”, evidenţia îngrijorările, inclusiv reapariţia activităţilor de spionaj ruse.

„În pofida căldurii retoricii lui Putin despre legăturile strânse dintre Rusia şi Regatul Unit, eforturile serviciilor secrete ruse împotriva ţintelor britanice rămân la un nivel înalt”, se menţiona în respectiva notă.

„Prezenţa serviciilor secrete ruse în Regatul Unit se află la nivelurile din timpul Războiului Rece şi ele continuă să încerce să implanteze ofiţeri activi şi ostili pentru a lucra împotriva intereselor britanice în întreaga lume”, se mai spune în notă.

Documentul trece în revistă o serie de asigurări date de Putin lui Blair în timpul întâlnirilor lor la diverse summituri internaţionale, care s-au dovedit a fi false.

Ele includeau sprijin pentru atitudinea dură a Occidentului faţă de dictatorul irakian Saddam Hussein şi angajamente potrivit cărora Moscova va înceta să mai alimenteze programul nuclear al Iranului.

Blair l-a comparat pe Putin cu Charles de Gaulle

În privinţa dezastrului submarinului nuclear Kursk, când şi-au pierdut viaţa toţi cei 118 membri ai echipajului, documentul menţiona că, deşi Putin i-a mulţumit lui Blair pentru oferta acestuia de asistenţă, oficialii ruşi au obstrucţionat transpunerea în practică a acestui ajutor, răspândind în acelaşi timp informaţii false cum că scufundarea Kursk era rezultatul coliziunii cu un submarin britanic.

Putin i-a mai spus lui Blair că nu vrea să fie considerat „anti-NATO”, în timp ce ministrul apărării rus de la acea vreme, mareşalul Igor Sergheev, a avertizat atunci alianţa că orice nouă extindere ar fi „o eroare politică majoră” ce va determina Moscova să ia „măsurile necesare”.

În fine, în discuţiile sale cu vicepreşedintele american de la acea vreme, Dick Cheney, la Camp David, Blair l-a comparat pe Putin cu preşedintele francez Charles de Gaulle.

blank