Tonciu, florăreasa…

Pe cuvânt de condeier că nu mi-o imaginez pe Andreea Tonciu – staţi, staţi, nu daţi cu ouă! Ştiu că iar facem vorbire despre Tonciu, dar dacă a apărut călare pe mătură, ce să facem? Hai, că v-a cam fost dor de frumoasa asta deşteaptă, n-o mai daţi cotită! – făcând, ca o artistă desăvârşită ce este, aranjamente florale cu hortensii şi anthurium. Ori aranjând nişte lumânări de nuntă. Ori migălind la buchete de naşe mari. Ori cocardind nişte cocarde de pus, cel mai adesea, în piepturi de nuntaşi. Ori vânzând nişte trandafiri albaştri pentru îndrăgostiţi. Ori, Doamne, iartă-mă, împletind la vreo coroană mortuară… Adevărul e, că nici ea, Tonciu nu se imaginează câştigând, astfel, o pâine. Deşi, ea, Andreea Tonciu, are carte de muncă – eu, ce-i drept, mă întrebam, ca o conservatoare ce sunt, unde are ea carte de muncă, că, ca să zic aşa, cu toate cacofoniile de rigoare, trebuia să se gândească şi ea la o pensioară – la o florărie. E drept, a mamei ei, care, de silă, de milă, de aoleu, a trecut-o pe fiică în acte şi-n cărţi ca angajată la florărie. Pe ce post, nu ştiu să vă spun, dar are salariu minim pe economie. Directoare, în cazul ăsta, n-o fi fiind. De când am aflat de florăreasa Tonciu, stau şi mă gândesc cum ar fi Tonciu florăreasă. Fata care vinde flori… O floare printre flori, ce poate fi mai frumos? Şi, totuşi, neam nu fac sharf pe imagine… N.M.