Al doilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, a lansat una dintre cele mai așteptate serii de smartphone-uri ale acestui an.
Noua serie HUAWEI Mate 20 este dotată cu cea mai puternică şi complexă tehnologie de pe piaţă. Această serie este alimentată de cel mai performant procesor de până acum – Kirin 980. Creat pe o arhitectură de 7 nanometri, acesta include puternicul Cortex-A76 şi GPU-ul Mali-G76, ce oferă performanţe îmbunătăţite şi o experienţă de utilizare a smartphone-urilor fără precedent. Totodată, noul încărcător HUAWEI SuperCharge de 40 W, funcţia de încărcare rapidă wireless de 15 W şi bateriile mari funcţionează în tandem pentru a oferi utilizatorilor cea mai bună durată de viaţă a bateriei.
Sistemul Matrix Camera include obiectivul Leica Ultra Wide Angle şi permite utilizatorilor nu numai să capteze imagini cu o perspectivă mărită, ci şi fotografii macro spectaculoase. Noul sistem Matrix Camera adoptă un design avangardist, dispus în patru puncte, care emană personalitate, oferind dispozitivului o identitate vizuală unică, uşor de recunoscut, chiar şi de la distanţă. Seria HUAWEI Mate 20 pune la dispoziţia utilizatorilor interfaţa EMUI 9, bazată pe sistemul de operare Android P, cu ajutorul căreia utilizatorii se vor putea bucura de toate funcţiile telefonului, disponibile la numai câteva swipe-uri distanţă.
Baterie puternică
Procesorul încorporat în smartphone-uri joacă un rol determinant în performanţa şi eficienţa acestora. Având la baza cea mai noua tehnologie construită pe structura de 7 nanometri, procesorul înglobează 6,9 miliarde de tranzistori pe o suprafaţă extrem de redusă. Comparativ cu Kirin 970, cel mai recent chipset al companiei aduce performanţe incredibile: CPU – 75% mai puternic, GPU – 46% mai eficient, NPU – 226% mai performant.
Kirin 980 este primul chipset comercial din lume construit având la bază nuclee Cortex-A76. Huawei a conceput o arhitectură inovatoare dispusă pe trei niveluri: două nuclee ultra-mari, două nuclee mari şi patru nuclee mici. Acest lucru oferă procesorului flexibilitatea de a distribui cantitatea optimă de resurse în funcţie de complexitatea sarcinilor. Totodată, această structură îmbunătăţeşte performanţa procesorului şi sporeşte durata de viaţă a bateriei. Kirin 980 este primul procesor dotat cu tehnologie Dual-NPU care îi conferă o capacitate sporită de procesare a inteligenţei artificiale, pentru a susţine din punct de vedere al performanţelor toate aplicaţiile dezvoltate în jurul acestei tehnologii inovatoare.
HUAWEI Mate 20 Pro încorporează o baterie de 4200 mAh, tehnologia HUAWEI Wireless Quick Charge la puterea de 15W, cea mai rapidă soluţie de încărcare wireless din industrie, dar şi încărcarea inversă wireless, care permite dispozitivului să funcţioneze exact ca o baterie externă pentru alte dispozitive compatibile.
Nou sistem de camere
Având la baza tehnologia sistemului de camere al HUAWEI P20, sistemul foto al seriei HUAWEI Mate 20 are un obiectiv Leica Ultra Wide Angle, capabil să confere o perspectivă mai largă şi să dea un efect tridimensional imaginilor. Noul sistem de camere beneficiază şi de funcţia macro, ce redă imagini clare ale obiectelor plasate la o distanţă de aproximativ 2,5 cm faţă de obiectiv. Lentila ultra-wide şi funcţia macro completează setul de caracteristici ale camerei triple Leica, ridicând-o la nivelul unui dispozitiv foto dedicat.
HUAWEI Mate 20 Pro este echipat cu o cameră principală de 40 MP, o cameră cu lentilă Ultra Wide Angle de 20 de MP şi una de 8 MP. Împreună, lentile se ajustează pe o gamă largă de lungimi focale, echivalente cu performanţa unui obiectiv cu zoom 16-270mm, capabile să redea imagini care concurează cu cele realizate de camerele foto dedicate.
Totodată, seria HUAWEI Mate 20 încorporează inovatoarea funcţie video AI Portrait Color. Cu ajutorul inteligenţei artificiale, camerele pot izola personajele care apar într-un clip şi pot estompa culorile din jurul lor, pentru o evidenţiere dramatică. În plus, AI Spotlight Reel identifică clipurile cu o temă comună şi generează automat un montaj de 10 secunde.
HUAWEI Mate 20 Pro este dotat cu 3D Face Unlock, funcţia fiind capabilă să recunoască un utilizator în mai puţin de 0,6 secunde şi are o rată de eroare de sub 1 / 1.000.000. Folosind sistemul 3D Camera Depth Sensing, situat în partea din faţă a telefonului, acesta poate identifica exact caracteristicile faciale ale unei persoane, fiind capabil să recunoască inclusiv detalii minore. Pe lângă autentificarea utilizatorului, suita de senzori facilitează o serie de noi efecte ce pot fi aplicate oricărei fotografii de tip portret.