de la 1 aprilie. 80% din preţ ajunge la bugetul de stat
Economic, Featured

Țigările se scumpesc din nou de la 1 aprilie. 80% din preţ ajunge la bugetul de stat

După ce la 1 ianuarie 2020 acciza a fost fixată la 503,97 lei per mie, iar un an mai tîrziu la 533,97 lei, începând cu data de la 1 aprilie 2021, nivelul accizei la ţigarete va fi de 563,97 lei/1.000 de ţigarete.

Autorităţile justifică majorarea prin prevederile Directivei 2011/64/UE, spunând că trebuie să evite declanşarea infringementului împotriva României. Și asta pentru că în ţară acciza globală pe ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, aşa cum prevăd normele UE.

Cadrul legislativ al creșterii accizelor a fost asigurat și de adoptarea de către Parlamet în noiembrie 2020, a unui proiect de lege de modificare a codului fiscal, care prevede şi un amenament de creştere a accizei la ţigarete la 546 de lei pe mia de bucăţi începând cu 1 ianuarie 2021 şi apoi la 564 de lei doar 3 luni mai târziu, de la 1 aprilie.

Pachetul de țigări, mai scump cu 5o de bani, de la 1 aprilie
Prin urmare, majoritatea pachetelor de ţigări se vor scumpi de la 1 aprilie cu circa 50 de bani, preţul de vânzare fiind în medie între 19,50 lei şi 24 lei, în funcție de brandul ales.

80% din acest preţ final reprezintă accize, TVA şi alte taxe plătite statului de producători.
De notat că În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro, în 2020, sectorul tutunului devenind cel mai solid contribuabil pentru statul român, notează Adevărul.

Să nu uităm nici faptul că România are o prosperă piaţă neagră a tutunului, care în ianuarie 2021 dădea 8,6% din totalul consumului, conform companiei Novel Research.


blank