Politic, Stiri

Teodor Baconschi a demisionat din PMP

Politicianul a făcut anunţul pe Facebook

 Baconschi

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a postat, joi, pe Facebook, o scrisoare adresată preşedintelui PMP, Elena Udrea, prin care o anunţă că demisionează din formaţiunea pe care o conduce.

„Am încheiat un capitol, fără să-mi modific valorile”, a scris Baconschi, joi după-amiază, pe contul său de Facebook. El a postat sub acest text o scrisoare de demisie, adresată liderului PMP Elena Udrea.

„Doamnă Preşedinte, subsemnatul Teodor Baconschi – membru fondator al Partidului Mişcarea Populară – vă rog să primiţi demisia mea din formaţiunea pe care o conduceţi”, se arată în mesajul, scris de mână, adresat Elenei Udrea. Scrisoarea este datată 26 iunie.

Teodor Baconschi afirma, în 10 iunie, potrivit RFI România, că preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea, el menţionând că la Congresul formaţiunii intelectualii din partid au fost „evacuaţi şi marginalizaţi”, ca la PDL, şi că pe termen scurt va sta în banca sa şi va observa.

Primul congres al PMP a ales, în 7 iunie, membrii noilor foruri de conducere ale partidului. Baconschi a candidat pentru o funcţie de vicepreşedinte, pentru strategii şi relaţii politice, dar aceasta a fost obţinută de Ştefan Vlaston. Pentru acest post de vicepreşedinte au fost cinci candidaţi: Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ştefan Vlaston, Radu Mihai Cristescu şi Iulia Mirescu.

 

 

blank