Teo Trandafir
Featured, Life

Teo Trandafir vorbește despre asemănarea dintre ea și fiica ei

Teo Trandafir a povestit, recent, într-un interviu despre relația foarte strânsă pe care o are cu fiica ei, Maia, acum în vârstă de 17 ani.

Teo Trandafir a povestit recent, într-un interviu, despre relația specială care există între ea și fiica ei, Maia, de 17 ani, dar și despre parcursul profesional și personal. Îndrăgita vedetă și-a construit o carieră impresionantă în televiziune pe parcursul a 30 de ani, iar în prezent se declară cu adevărat împlinită.

Teo, care urmează să împlinească pe 2 iunie vârsta de 53 de ani, a afirmat că se află în cea mai bună formă a vieții ei și că se împacă foarte bine cu vârsta și trecerea timpului.

„Eu de anul trecut, pe vremea asta, spun că am 53, ca să mă învăț cu această vârstă. Mă simt minunat! Cred că acum sunt în varianta mea cea mai bună. Îmi aduc aminte că acum 20 de ani aveam multe kilograme în plus, mă mișcam mult mai greu, îmi era dificil să fac anumite lucruri.”, a afirmat Teo Trandafir.

Teo Trandafir nu a ocolit nici subiectul pandemiei și a declarat că aceasta perioadă a fost una destul de stresantă, datorită faptului că trebuia să aibă în permanență grija ca nu cumva să contacteze virusul și să-l transmită fiicei sale Maia. Vedeta a povestit, cum atât ea cât și fiica ei au avut grijă una de cealaltă în momentele dificile pe care le-au traversat.

„A fost, ca pentru toată lumea, un an greu, în care am trăit niște stări de anxietate paroxistice. Mă gândeam că pot să iau acest virus și până la serviciu, că aduce Maia de la școală, atunci când se ducea. Și fiica mea era speriată să nu mă îmbolnăvească pe mine. Mi-au lipsit liniștea, confortul, ideea că sunt în control asupra propriei mele sănătăți, că nu depind de nebunia altora care fie nu au crezut, fie nu s-au protejat. Nu am putut să mă închid în casa mea, să mă delimitez de oamenii care aveau alte opinii decât a mea.”, a declarat vedeta pentru Viva.

Teo Trandafir, despre fiica ei: „Mie nu mi se pare că Maia nu este fiica mea biologică”
Teo Trandafir a vorbit și despre asemănarea izbitoare dintre ea și fiica ei Maia și a declarat că în ciuda faptului că nu i-a dat naștere, ea simte ca și cum fata este copilul ei biologic.

„Mie nu mi se pare că Maia nu este fiica mea biologică, în ciuda faptului că un om care nu a trăit lângă noi ar putea spune asta. Când crești un copil de la zero, este copilul tău biologic. Cred că oamenii care trăiesc unul prin celălalt și își înțeleg nevoile și bucuriile, și traversează împreună aceleași perioade seamănă din toate punctele de vedere. Nu este neapărat nevoie să semeni fizic cu cineva. Dacă Maia ar fi fost, de exemplu, născută din părinți aparținând altei rase biologice, asta nu ne-ar fi împiedicat să fim la fel de legate cum suntem acum.”, a declara Teo Trandafir, pentru Viva.

blank