Politic

Temerile liberalilor si ce procent ar obţine Emil Boc la alegerile locale

Fostul premier Emil Boc, actual primar al Clujului, a stârnit un scandal în noul PNL. Dacă vechii democrat-liberali îl susţin pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, vechii liberali se tem că Boc va trăda şi va pleca la PMP exact înainte de alegeri.
emil-boc
Mai mult, aceştia sunt de parere că asocierea cu Emil Boc ar putea face rău partidului la nivel de imagine. Din partea vechilor liberali, la Primăria Cluj Napoca ar vrea să candideze Mihai Seplecan, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Acesta nu ar avea prea multe şanse contra lui Boc, potrivit unui sondaj realizat de PNL în Cluj.
Sondajele de opinie, realizate până în prezent în Cluj-Napoca, îl indică pe Emil Boc drept câștigător al alegerilor, cu 56% din voturi, fără a conta dacă va candida din partea PNL, PMP sau dacă va fi independent, potrivit stiridecluj.ro.
 
Daca unii vorbesc pe soptite despre aceasta situatia, altii isi sustin opinia sus si tare. Este cazul Senatorului PNL Marius Obreja, presedinte PNL Covasna, nu gaseste lucruri bune de spus despre colegul sau de partid, primarul Clujului, Emil Boc. Dupa ce co-presedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut lui Boc lamuriri privind intentiile sale de a candida la Cluj si de a fi alaturi de PNL, acum Obreja il ataca fara perdea pe edilul din Cluj si il invita sa candideze independent.
Obreja se arata convins ca Emil Boc se va alatura PMP-ului dupa inscrierea lui Traian Basescu in acest partid, amintind ca in campania prezidentiala din 2014 Boc a sustinut-o pe Elena Udrea.
 
„Îmi aduc aminte că în 2014, Emil Boc nu a fost foarte convins în susținerea candidatului PNL la Președinție, ba chiar a participat la turneul electoral al unui alt candidat, dar acum vrea o noua candidatură la Primăria Clujului, sub sigla PNL. Un gest de minimă decență politică, ar fi fost să nu se mai înscrie în cursa interna pentru candidaturile la alegerile locale si, daca tot este atât de sigur pe votul clujenilor, îl invit să își asume o candidatură independentă. Acest tip de duplicitate reprezintă un gest politic pe care l-am dezavuat – și atunci, și acum -, iar pentru astfel de personaje „toxice” o clarificare ideologică este mai mult decât necesară, cu mult înainte de declanșarea campaniei electorale. Sunt convins că Traian Băsescu va ține întredeschisă ușa PMP pentru a se putea strecura, la momentul oportun, și Emil Boc”, a declarat Obreja la Antena 3.
 
Si copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu, a abordat aceasta problema si a afirmat recent că va exista în cadrul PNL o discuție cu privire la candidatura lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, arătând că ar vrea să știe dacă acesta este „trup și suflet” alături de partid.
 
„Și-a depus candidatura domnul Boc. O să fie o discuție, pentru că nu aș vrea să reînviez sensibilități pe care le-a avut domnul Boc după ce și-a anunțat candidatura sau înscrierea lui Traian Băsescu în PMP și aș vrea să știu foarte clar, în calitate de copreședinte al acestui partid, dacă este trup și suflet în această formulă sau se uită cumva în spate și poate vrea altceva, poate vrea alt proiect, poarte vrea să facă un pas lateral. Nu știu. Rămâne de văzut. Nu-mi este foarte clară direcția de la Primăria Cluj-Napoca, nu știu dacă va fi Emil Boc. Nu mai sunt atât de sigură dacă Emil Boc va fi candidatul”, a declarat Alina Gorghiu la B1 TV.
blank