Showbiz, Stiri

Telenovela naţională cu „şantajul silicoanelor”… continuă!

Pamela de România, dată în judecată de chirurgul lui Zăvoranu

  wjui (6)

Medicul Marek Vâlcu o acuză pe Simona Traşcă de calomnie şi îi cere 50.000 €! „Şantajul cu silicoane” continuă să facă victime. Medicul căruia Oana Zăvoranu i-a cerut 10.000 de euro nu iartă nici o vedetă care i-a prejudiciat imaginea.

După ce joi, dr. Marek Vâlcu a dat-o în judecată pe Marioara Zăvoranu pentru calomnie, acum a venit rândul Simonei Traşcă (34 de ani). Pamela de România e acuzată de calomnie şi i se cere suma de 50.000 de euro.

Chirurgul estetician pretinde că Simona a minţit atunci când a spus la un post de televiziune că a primit o chitanţă pentru doar 500 de euro, în locul sumei de 4.000 euro, cât ar fi fost cele două intervenţii estetice. Acţiunea împotriva Simonei a fost făcută vineri, prin intermediul avocatului Katia Cicală, cea care îl apără pe medic în instanţă.

wjui (3)

„Dr. Vâlcu a acţionat-o în judecată pe Simona Traşcă pentru calomnie, la Tribunalul Bucureşti. În contabilitatea clinicii există două facturi pentru cele două operaţii pe care i le-a efectuat Simonei Traşcă, una de rinoplastie şi alta de implant mamar, pentru care aceasta a plătit aproximativ 4.000 euro”, a declarat avocatul Katia Cicală, în presa mondenă.

Simona Traşcă a aflat, ieri, că va trebui să meargă la tribunal. „Nu ştiam că m-a dat în judecată. N-are decât să mă dea…”, ne-a spus Simona.

„Nu are cum să demonstreze acest lucru, pentru că nu mi-a dat chitanţă de 4.000 de euro! Era acolo cu mine şi prietena mea când i-am dat cash 4.000 de euro înainte să intru în operaţie. Mi-a dat o chitanţă de 500 de euro după intervenţie. O să o caut acasă şi sper să o găsesc”, ne-a spus Simona, nervoasă.

wjui (7)

Tot scandalul „şantaj cu silicoane” a început în urmă cu 10 zile, când Oana Zăvoranu a fost săltată de poliţişti în urma unui flagrant. Ea a fost acuzată că l-a şantajat pe dr. Marek Vâlcu cu 10.000 de euro, bani pe care i-a cerut ca să nu vorbească despre „operaţiile nereuşite” pe care i le-a făcut. Vedeta a fost eliberată sub control judiciar, iar ancheta este în derulare.

wjui (2)

Mama lui Zăvo este acuzată de medic de calomnie şi i se cer despăgubiri de 100.000 de euro pentru declaraţiile făcute la tv. „Am aflat din presă, în rest nu ştiu nimic. Nu l-am calomniat. Prejudiciie nu i le-am adus eu, ci şi le-a adus singur…”, a declarat Marioara Zăvoranu.

Simona Trașcă și-a făcut până acum opt intervenții chirurgicale, cinci la sâni și trei la nas. Două dintre ele, respectiv o operație la sâni și alta la nas, au fost realizate de dr. Marek Vâlcu. Însă ultimele două intervenții, a cincea la sâni și a treia rinoplastie au fost făcute anul acesta de dr. Kasem Abu Bakr.

blank