Andrew Tate
Actualitate

Frații Tate au fost trimiși în judecată. DIICOT a finalizat ancheta în acest caz

Procurorii au finalizat cercetarea în dosarul fraților Andrew și Tristan Tate, hotărând să-i trimită în judecată. Dosarul a ajuns la Tribunalul București unde cei doi vor fi judecați. În temeiul prevederilor art. 330 din C.proc.pen. s-a propus menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispus cu privire la cei 4 inculpați.

Frații Tate, Tristan și Andrew, au fost trimiși în judecată, așa cum a anunțat DIICOT. Decizia a fost luată în contextul finalizării anchetei care durează de mai multe luni. Cei doi au fost acuzați pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe.

„Prin rechizitoriul din data de 15.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată (în stare de arest la domiciliu) a 4 inculpaţi, două persoane cu dublă cetățenie, britanică și americană, și doi cetățeni români, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Potrivit sursei citate, grupul infracțional din care ar fi făcut parte cei doi frați a operat atât pe teritoriul României, cât și a altor țări, precum Statele Unite și Marea Britanie, comițând infracțiuni de trafic de persoane. Aceștia și-ar fi început activitatea infracțională încă din anul 2021, mai arată DIICOT.

„Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter. Cele 7 persoane vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale au fost supuse la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor”, precizeză comunicatul de presă.

Trei victime cer despăgubiri de la frații Tate

Citește și  Ipoteza lansată din Occident. De ce a fost exclus din familia regală Principele Nicolae

Conform procurorilor, dintre cele șapte victime care ar fi fost exploatate sexual, un număr de trei s-au constituit și parte civilă în procesul penal solicitând despăgubiri din partea fraților Tate și a asociaților acestora.

„Dintre cele 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat, trei s-au constituit parte civilă în procesul penal. Cu privire la infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă de unul dintre inculpați, prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihice, să întrețină în mod repetat relații sexuale (două acte materiale).

Referitor la infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrității datelor informatice s-a reţinut că, în luna octombrie 2021, unul dintre inculpaţi a accesat fără drept sistemul informatic aparținând uneia dintre persoanele vătămate şi a postat pe contul de socializare aparținând acesteia materialele pe care le-a obținut în această modalitate, care o înfăţişau pe aceasta în ipostaze compromițătoare”, au mai precizat procurorii.

Tate

Acuzațiile formulate de procurori în cazul Tate

În comunicatul DIICOT se face referire la acuzațiile de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv lovire sau alte violențe. Procurorii au arătat că în luna octombrie a anului 2021, una dintre fete ar fi fost „pedepsită” pentru că ar fi refuzat să realizeze materiale pornografice și ar fi solicitat să fie eliberată.


„Cu privire la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv lovire sau alte violențe, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul «pedepsirii» uneia dintre persoanele vătămate, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre inculpaţi, un alt inculpat a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate”, au mai arătat procurorii.

Potrivit DIICOT, prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile (indisponibilizate și sechestrate), între care 15 terenuri şi clădiri din județele Ilfov, Prahova şi Braşov, un număr de 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale, dar și mai mult sume de bani. Este vorba despre 86.580 lei, 52.650 euro, 17.430 USD şi 10.370 lire sterline dar și 21.080.508 BTC, existentă în portofele de criptomonedă (aproximativ 384.904,789 USD). Procurorii au solicitat obligarea inculpaților la plata unor cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei.

„De asemenea, prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, trafic de minori şi trafic de persoane. În temeiul prevederilor art. 330 din C.proc.pen. s-a propus menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu dispus cu privire la cei 4 inculpați.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Bucureşti. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DIICOT.

blank