Actualitate

Tăriceanu nu ratează nici un moment să-l atace pe preşedintele Iohannis

Călin Popescu-Tăriceanu, Preşedintele Senatului a propus modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor, astfel încât în funcţiile de conducere din justiţie să nu mai fie implicat factorul politic – preşedintele ţării şi ministrul Justiţiei.

În acest sens, Călin Popescu-Tăriceanu a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege.
„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi numeşte, dintre judecătorii care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, preşedintele, vicepreşedintele, preşedinţii de secţii”, prevede proiectul lui Tăriceanu.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţii ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”, se arată în proiectul de lege.

Conform proiectului propus de Tăriceanu, revocarea acestora se face tot de către CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 3 mai, după care intră în procedură parlamentară.

blank
blank