Featured, Politic

Tăriceanu dezvăluie planul Coaliţiei pentru a nu fi la mâna lui Iohannis cu numirea ministrilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că actuala Coaliţie are în vedere o restructurare a Guvernului în Parlament prin care „să evite” eventuale „piedici” puse de şeful statului în numirea unor miniştri.

„Vedem ce urmează în continuare. (…) Avem în vedere această posibilitate de a face o restructurare a guvernului care să îi permită premierului o mişcare mai amplă şi care să evite piedicile pe care ar putea să le pună preşedintele”, a spus Tăriceanu miercuri la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a explicat însă că, spre deosebire de numire, revocarea unui ministru nu poate fi „contracarată” de preşedinte.

„Revocarea unui ministru este atributul exclusiv al premierului. Această decizie nu poate fi contracarată de preşedinte. Este o decizie a CCR explicită, clară în acest sens. Unde poate preşedintele să intervină? Este evident, la faza următoare, şi anume, la numire, unde prin adăugire la Constituţie în 2007 Curtea a scos o normă suplimentară care îi dă preşedintelui dreptul să refuze o dată numirea unui ministru, în mod justificat. În ceea ce priveşte decizia doamnei prim-ministru de revocare a unui ministru, preşedintele nu este în cărţi, în joc, el trebuie numai să semneze decretul de revocare”, a argumentat Tăriceanu.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis miercuri înlocuirea din funcţie a miniştrilor Rovana Plumb, Natalia Intotero şi Tudorel Toader.

blank