Featured, Politic

Tăriceanu confirmă că, la nivel local, există tensiuni în Coalitie

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că la nivel central coaliția colaborează foarte bine, însă la nivel local e posibil să apară anumite sincope. El a afirmat însă că alianța PSD-ALDE o să meargă în continuare, în ciuda criticilor venite din afara acesteia, conform Mediafax.

„ Sigur, relația politică este una bună la nivel central, chiar foarte bună. Colaborăm foarte bine. Se poate întâmplă că la nivel local să apăra anumite sincope, au apărut și în trecut, poate o să apăra și în viitor, chiar dacă nu le doresc, dar știm cum să le gestionăm. De doi ani de zile mulți au încercat să cânte prohodul coaliției și nu au reușit. Modul cum am funcționat până acum dovedește că știm, avem experiență politică necesară pentru a gestiona în mod optim relația și în continuare. Coaliția și aliantă o să meargă în continuare. Avem un interes comun, că România să fie guvernată și să fie stabilitate politică. Avem această responsabilitate care știm că stă pe umerii noștri”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Bacău.

El a afirmat că i-a sfătuit pe colegii de la conducerile locale să rezolve problema între ei.

„Sunt la curent cu situația de la Buzău, o consider nefericită. I-am sfătuit pe colegii mei să încerce să rezolve între ei, la nivel local, aceste probleme pentru că conducerile centrale dacă s-ar ocupă de asemenea lucruri, nu ne-am mai ocupă de lucrurile mai importante”, a conchis Tăriceanu.

blank