Actualitate, Stiri

Tăriceanu cere raportul informării?!

Preşedintele Senatului are tot felul de speranţe şi caută la SRI şi SPP informările preşedintelui privind activităţile lui Bercea

  tariceanu SRI SPP raport

Deşi s-a aflat că Sandu Anghel avea peste o sută de dosare penale şi că niciodată nu a fost măcar reţinut în vreunul din ele, aprcă toată lumea se miră că interlopul este un infractor.

În consecinţă, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, cere Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi Serviciului pentru Protecţie şi Pază (SPP) întocmirea unui raport din care să rezulte dacă preşedintele Traian Băsescu a fost sau nu informat despre activităţile ilegale ale lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

„În calitate de Preşedinte al Senatului României, voi face demersurile procedurale regulamentare necesare pentru ca rapoartele SRI şi SPP privind protecţia informativă a Preşedintelui României în cazul vizitelor la clanul ‘Bercea’ să fie puse la dispoziţia Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în vederea întocmirii unui Raport, din care să rezulte dacă Preşedintele României a fost sau nu informat despre activităţile ilegale ale gazdelor sale şi în ce au constat aceste informări”, informează un comunicat al Senatului.

„Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Protecţie şi Pază au atribuţii legale şi norme interne precise privind protecţia informativă în cazul vizitelor efectuate de Preşedintele României, prin care să se asigure că Preşedintele României nu intră în contact cu persoane care au probleme cu legea sau care reprezintă un pericol pentru viaţa Preşedintelui. SRI şi SPP sunt obligate să asigure protecţia informativă a soţului sau soţiei Preşedintelui şi a tuturor rudelor sale de gradul 1 şi au obligaţia să informeze organele abilitate ale statului în cazul în care constată activităţi cu caracter ilegal”, se mai arată în comunicat.

Tribunalul Bucureşti a decis vineri arestarea pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă.

De asemenea, instanţa a emis un mandat de arestare şi pe numele lui Marian Căpăţână, cel care a intermediat banii luaţi de Mircea Băsescu de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţînă, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl său (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

 

blank