Featured, Politic

Tăriceanu afirmă că ALDE va susține un cabinet al cărui program de guvernare va avea accente liberale

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că parlamentarii acestui partid vor susţine „un cabinet în slujba ţării”, cu mai puţine ministere şi cu un program de guvernare „cu accente liberale”, informează Agerpres.

„Suntem pregătiţi, noi, cei din ALDE, să susţinem un cabinet cu adevărat în slujba ţării, un cabinet cu mai puţine ministere decât cabinetul care astăzi a plecat, cu un program de guvernare cu accente liberale şi care să-şi ia angajamentul că nu va umbla la chestiuni pe care noi le consideram inalienabile. Un guvern care să nu îndrepte România din nou spre statutul de republică a procurorilor şi a generalilor, care să menţină cota unică şi care să nu se atingă de pensiile şi salariile cetăţenilor.

Urmează o perioadă complicată care poate accentua frământările din politică, iar ele pot antrena frământări economice şi sociale. Fac un apel la raţiune, la moderaţie şi la înţelepciune, pentru a găsi împreună cele mai corecte soluţii, chiar dacă ele nu vor mulţumi pe toată lumea”, a scris joi Tăriceanu pe pagina sa Facebook.

Potrivit lui Tăriceanu, „pentru România nu e o bucurie să se ajungă la al şaselea guvern în cinci ani”, într-o perioadă când „energiile guvernamentale ar trebui dedicate alcătuirii noului buget”.

„Un buget foarte important, pentru că de forma în care el va fi conceput depinde viitorul ţării. Vom avea investiţii în infrastructură şi în domenii tehnologice de vârf, ori ne vom concentra pe pomeni electorale, pe subvenţii ascunse şi pe anulări de datorii publice? Şi totuşi, sunt momente când un guvern care s-a dovedit ineficient şi care şi-a epuizat suflul politic trebuie să plece, spre binele tuturor cetăţenilor. Guvernul Dăncilă a căzut pentru că s-a dovedit incapabil să se ridice la înălţimea misiunii sale şi pentru că a ignorat avertismentele pe care noi i le-am adresat”, a adăugat Tăriceanu.

El susţine că „cramponarea de putere e întotdeauna păguboasă în politică” şi atrage atenţia că o spune „din poziţia unui lider care i-a surprins pe mulţi tocmai prin refuzul de a se agăţa de scaun”.

„Câteodată trebuie să ai tăria de a dărâma mai înainte de a construi. De mâine, ne vom gândi ce avem de făcut pe mai departe”, a mai scris Tăriceanu pe Facebook.

 

blank