Actualitate, Stiri

„Târgul de manuale”

Manuale ieftine pentru liceeni, în parcul Obor

targ_43217400

 Membrii Parlamentului Local al Tinerilor din Sectorul 2 invită liceeni, în acest week-end, începând cu ora 12.00, la „Târgul de manuale” din parcul Obor, de unde cei interesaţi îşi pot procura manuale şcolare la preţuri reduse.

Pentru al cincilea an consecutiv, la „Târgul de manuale” sunt aşteptaţi elevii claselor XI – XII care vor să-şi cumpere, la preţuri reduse, manuale şcolare de care au nevoie în noul an educaţional 2013 – 2014.

Micii întreprinzători „anticari” de manuale din Parlamentul Local al Tinerilor Sector 2 vin astfel în sprijinul mai tinerilor lor colegi care îşi pot procura manualele de care au nevoie la preţuri accesibile oricărui buzunar, iar ei, la rândul lor, vor obţine banii necesari pentru achiziţionare noilor cărţi de studiu.

Tinerii liceeni parlamentari au decis să organizeze acest târg imediat ce a început noul an şcolar, în zilele de 21 şi 22 septembrie, precum şi 28 şi 29 septembrie. Manualele nu mai sunt gratuite dar astfel, prin vânzarea cărţilor folosite la preţuri mai mici, negociabile, pot câştiga atât vânzătorii, cât şi cumpărătorii lor.

Pe aleile parcului Obor vor fi instalate standuri la care se vor vinde manuale doar de către elevii de la liceele şi colegiile naţionale din sectorul 2 şi pot cumpăra elevi din toată Capitala.

Târgul de manuale din Parcul Obor va fi deschis între orele 12.00 – 18.00.

blank