International, Stiri

Tânărul rom bătut cu bestialitate în Franţa a ieşit din comă.

Adolescentul român de etnie romă agresat la jumătatea lunii iunie la periferia oraşului Paris a ieşit din comă, duminică, vorbind şi fiind în stare bună, anunţă avocatul familiei, citat de AFP.

dariuspopozaza_32529400_15659100_55027700

Tânărul Gheorghe C., prezentat iniţial cu prenumele Darius, „se simte foarte bine”, a declarat avocatul familiei, Julie Launois-Flacelière.

„A ieşit din comă şi nu mai prezintă risc vital. Vorbeşte, şi-a recunoscut familia, este pozitiv”, a precizat avocatul.

„Este prematur să îi fie evaluate sechelele după ce a stat o lună în comă, dar memoria sa arată semne încurajatoare”, a spus avocatul familiei.

Tânărul, care trăia împreună cu familia şi alţi romi într-o casă abandonată, a fost găsit în seara de 13 iunie inconştient, abandonat într-un cărucior de supermarket, în apropiere de cartierul problematic La Cité des Poètes.

Prezentat mai întâi sub numele de Darius, în vârstă de 16 ani, ulterior s-a dovedit, potrivit unor surse concordante, că se numeşte de fapt Gheorghe, are 17 ani şi a fugit dintr-un centru de psihiatrie din România, pentru a se alătura părinţilor în Franţa, pe teritoriul căreia a pătruns sub o identitate falsă.

blank