Featured, Showbiz

Tamara Buciuceanu Botez, dusă cu ambulanța la Elias

Tamara Buciuceanu Botez a fost internată la Spitalul Elias din București, în urma unor probleme cardiace. Actrița în vârstă de 90 de ani este conștientă, au anunțat medicii.

Tamara Buciuceanu Botez, dusă cu ambulanța la Elias

Tamara Buciuceanu-Botez se află internată la terapie Intensivă la Spitalul Elias de miercuri, în urma unor probleme cardiace mai vechi, care însă în ultimul timp s-au agravat. Potrivit informațiilor starea actriței este stabilă, a comunicat cu medicii.

„E internată de ieri, este în terapie intensivă, dar e conștientă, e cooperantă, nu e intubată sau ventilată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță, pentru Mediafax. „Aceasta internare a survenit pe fondul decompensării unei boli cardiace mai vechi. Niște probleme cardiace mai vechi acutizate”, a mai spus acesta, care a adăugat că actrița va mai rămâne internată cu siguranța câteva zile.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune și film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chirița din „Chirița în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii”, în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de prețuire a impresionantei activități artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităților, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

 

blank