Talibanii
Featured, International

Talibanii afirmă că vor fi probleme la nivel global dacă majoritatea țărilor refuză sa-i recunoască în calitate de putere legitimă în Afganistan

Talibanii au cerut Statelor Unite și altor țări, sâmbătă, să recunoască guvernul lor din Afganistan drept legitim, spunând că refuzul continuu de a face acest lucru va duce la probleme nu doar pentru țară, dar și pentru lumea întreagă, relatează Reuters.

Până acum, nicio țară nu a recunoscut formal regimul taliban ca guvern legitim al Afganistanului. De când talibanii au preluat puterea, în vară, miliarde de dolari în active și fonduri ale Afganistanului au fost înghețate în străinătate, în condițiile în care țara se confruntă cu o criză economică și umanitară severă.

„Mesajul nostru pentru America este că dacă vor continua să nu ne recunoască, problemele Afganistanului vor continua, iar ele vor deveni problemele regiunii și, în final, ale lumii”, a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

El a spus și că motivul pentru care SUA și talibanii au intrat în război acum 20 de ani a fost tot acela că cele două țări nu au avut relații diplomatice.

„Acele probleme care au dus la război ar fi putut fi rezolvate prin negociere și prin compromis politic”, a spus Mujahid, care a adăugat că recunoașterea talibanilor este „un drept al poporului afgan”.

Recent, șeful diplomației chineze, Wang Yi, a spus că talibanii sunt „nerăbdători” să intre în dialog cu comunitatea internațională și că aceasta ar trebui să ajute Afganistanul.

Majoritatea liderilor occidentali au specificat că nu intenționează să recunoască politic regimul taliban înainte ca acesta să îndeplinească condițiile cerute – respectarea drepturilor omului, în particular respectarea drepturilor femeilor, încălcate grav în timpul regimului taliban anterior.

blank