Taifasuind cu Tandarica… despre una, despre alta

De departe, oricum ai privi si din ce unghi, Ovidiu Lipan Tandarica ramane un personaj absolut special, o personalitate unica si un om, in ciuda impetuozitatii sale, de exceptie. Se spune ca, fiecare om are de la Pronia Divina ceva aparte, ceva anume, ceva deosebit, ceva pe care, altineva, oricine ar fi acel altcineva, nu il mai are. Unii stiu sa bata in mod special cuie, altii – pe cuvant, si nu sunt absolut deloc malitioasa, pentru ca am crescut la tara si am idee despre ce vorbesc – stiu sa mulga fin, atent, cum trebuie, vaca, altii, precumTandarica, au fost haruiti cu alte talente. Despre Ovidiu Lipan Tandarica, artistul, omul, romanul, cateva pagini din romanul care e, in randurile de mai jos.

 

Artistii se hranesc cu muzica

Doar daca ai fost plecat in vreo delegatie pe Luna ori pe Marte, n-ai auzit de Ovidiu Lipan Tandarica, bateristul magnific al trupei Phoenix, si, desigur, nu numai, el fiind implicat si in alte destule proiecte solo. Cotat drept cel mai bun baterist roman al tuturor timpurilor de catre cei care se pricep, Tandarica este ridicat, de ceea ce a facut in muzica romaneasca de-a lungul timpului, la rang de simbol. Nu e un om prea comod, se enerveaza repede si e suspicios, uneori, fara temei. E, ca sa folosim un singur cuvant, impetuos. Poate si de aceea, in trecut, intre el si Nicu Covaci, liderul formatiei Phoenix au existat si momente mai tensionate. Dar, intr-o discutie telefonica, Tandarica, poate mai intelept, poate mai nostalgic, poate mai tolerant, a afirmat – si, de altfel, acest lucru a mai fost spus de el si alta data – ca nu-i mai poarta de mult pica lui Covaci. A ingropat securea razboiului. A uitat ce-a fost la un moment dat, caci viata a curs peste amandoi, si peste toti, cu bunele si relele ei. Tandarica, da, e nostalgic, dar fara resentimente: „Phoenix inseamna, chiar daca au trecut anii de cand s-a destramat, mult pentru mine. Inseamna copilaria mea, tineretea mea, visurile nebune ale tineretii si vietii. (…) De fapt, artistii se hranesc cu muzica. E un fapt… Ca artist plin de dorinta de a ajunge cunoscut si de a duce mai departe muzica noastra, cu o placinta, nu numai ca ma saturam, dar eram chiar foarte multumit si viata mergea mai departe”. Da, viata mergea si merge mai departe.

 

Discret, despre o carte de vizita

Tandarica a debutat in muzica devreme, a fost precoce, la 9 ani, cu propriul sau grup – Crystal, apoi a urmat colaborarea cu Dragons, si apoi, intre 1966 – 1975 a cantat cu formatia Rosu si Negru. In 1975 a intrat in trupa Phoenix, ridicand salile in picioare, dar ridicand si aversiunea comunistilor la cote alarmante impotriva lor. La Phoenix, mai mult, poate, ca in alte formatii de gen, batea vant de libertate. Batea de zguduia formatia din tatani. Asa ca, in 1977, membrii acesteia pleaca din tara si se stabilesc in Germania. Tandarica e si el acolo, cu trupa, doar Mircea Baniciu ramanand in tara. Apoi, in 1999 Tandarica decide sa lase ordinea nemteasca pentru haosul romanesc si se stabileste definitiv in tara, unde isi dezvolta mai multe proiecte solo, in paralel, insa, cu proiectul Phoenix. In 1992 si 1994, participa la Festivalul International de Muzica Cerbul de Aur, cu albumele grupului Lipan Connection, „Waiting for you” si „Excalibur”, care au concurat atat la discografie, cat si la videoclip. Si din 2000, se ocupa de Fanfara „Zece Prajini”. Dar, da, pentru Phoenix spune intotdeauna prezent. Chiar daca ajunge la vreun concert omagial al trupei si, din cine stie ce determinari de ordin factual, nu canta. Chiar daca amintirile, adesea, il prind in chingile lor si il pun pe ganduri. Caci, ca o chemare din neant, Phoenix-ul, care, ca pasarea legendara, renaste iar si iar, din toate cenusile vremurilor si cotidianului, il cheama cand si cand sa arunce o privire in trecut si sa-si aminteasca ce a fost atunci. Este, poate strigatul muzicii, fara de care Tandarica nu poate sa stea. Stie asta. O simte. O spune. Caci, strigatul ala il arde. Il copleseste. Il bantuie. Si trebuie sa urce pe scena. Sa dea ce are ma bun in el. Sa cante. Sa se lase potopit de muzica. De sunete. De lumea lui, unica, de pe scena. Trebuie sa traiasca. Da, fara muzica nu poate Tandarica.

 

„Mandru ca sunt roman!”

A putut fara iubirile din viata lui. Trecatoare unele si mari altele. A putut fara Corina Chiriac, care a fost, privind in urma dupa o viata de iubiri si iubite, femeia vietii lui. Marea dragoste. Unica. A putut, o vreme si fara Romania, desi Tandarica e ROMAN si patriot. „Sunt mandru ca sunt roman”, spune el, fara infatuare si cu curaj. „Sunt mandru, pentru ca imi pastrez undeva obiceiurile, datinile si identitatea mea de roman. Sunt mandru pentru ca limba romana, limba materna, limba asta unica, ma face mandru. Nicaieri pe planeta nu o sa pot trai mai bine decat aici, unde pot vorbi limba mea. Am fost mandru si cand aveam 15 ani si toate femeile se uitau dupa mine. Suntem un popor frumos, pacat ca suntem parsivi, dar pe o ipotetica stema a Romaniei as pune un barbat si o femeie frumoasa, poate pe Afrodita si Apolo, desi ei nu sunt neaparat simboluri romanesti. Multa vreme, dupa ce am plecat din tara, n-am crezut ca ma voi putea intoarce. Noi am trait acolo intr-o inchisoare spirituala. Asta a declansat in noi o dragoste si un dor foarte mare de tara. (…) Ca sa ai Romania in suflet, nu trebuie sa traiesti neaparat in tara. Romania are nevoie de o imagine buna pe plan international, de romani care sa vorbeasca cu mandrie despre tara lor. Eu am avut Romania in suflet si asta m-a ajutat in a intelege si deslusi foarte multe lucruri. Pot sa locuiesc orinde as vrea pe planeta, acum, mai mult ca oricand imi pot permite acest lucru, dar uite ca, stand printre gropi, mi-as regreta toata viata daca n-as participa la starile evolutive ale romanilor. Nicaieri pe planeta nu o sa pot trai mai bine decat aici, unde pot vorbi limba mea. Daca nu toti, cea mai mare parte din voi o sa va intoarceti acasa”. In finalul textului, as concluziona cu fermitate: sta omul fara multe. Se invata cu toate intr-o viata. Dar, fara ceea ce i-au harazit ursitoarele sa faca, nu poate sa stea. Iar Tandarica, bateristul care face minuni din munca sa, nu poate sa stea fara muzica.