Actualitate, Stiri

Tache, Ianche şi Cadâr – la zece ani de la invitarea României la NATO

Tache, Ianche şi Cadâr – la zece ani de la invitarea României la NATO

blankParol, cum ar spune nenea Iancu, deşi prima parte a titlului îi aparţine lui Victor Ion Popa, nu o zic în sens peiorativ! Ci, chiar, Doamne iartă-mă, apreciativ… Păi da, când vede românul trei preşedinţi români de ţară, care nu se înghit nici cu triferment, la un loc?… La americani, da, mai merge, ăia se adună, măcar de sanchi, dacă nu şi că simt, să pună trebile ţării la cale. Dar la noi?!? Băsescu, Iliescu şi Constantinescu în aceeaşi încăpere! Tare! După ce i-a ignorat pe foştii preşedinţi pe la zilele naţionale, Băsescu i-a invitat pe aceştia miercuri, la Cotroceni, la ceremonia care a marcat zece ani de la invitarea României de a adera la NATO. Desigur, ca la orice eveniment de gen, preşedinţii s-au felicitat între ei, au schimbat impresii despre Alianţa NATO, au făcut şi poze. De la ceremonie au lipsit miniştrii de externe şi interne, invitaţi, pare-se, prea târziu, pentru a-şi putea „racorda” agenda cu evenimentul. Dar marele absent a fost, chiar dacă nu i s-a rostit numele, Adrian Năstase, care a participat în 2002 – şi a avut un rol important – la întâlnirea de la Praga, cea care a consemnat aderarea României la NATO. A fost, în schimb, prezent, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein. N.M.  

blank