Showbiz

Sylvia, nerăbdătoare să devină mamă!

Cântăreaţa şi-a testat abilitățile de tânără mămică

Sylvia

Sylvia a fost la aniversarea centrului comercial Felicia unde a semnat autografe și s-a fotografiat alături de admiratorii ei. Printre aceștia, și mama unei fetițe de doar câteva luni. Impresionată de prezența acesteia, Sylvia s-a ridicat de la masă și a luat în brațe bebelușul legănându-l și sorbindu-l din priviri. A fost momentul care i-a reamintit cât de mult își dorește să devină, la rândul ei, mămică.

„A fost organizată o întâlnire cu fanii noştri din Iaşi, care au venit în număr foarte mare. Am semnat autografe ore în şir, iar printre cei prezenţi s-a aflat şi o tânără mamică, împreună cu fetiţa ei de doar câteva luni. Nu am eu multă experienţă cu copiii, mi-a fost teamă la început că o să plângă, însă i-am vorbit frumos, am legănat-o şi am ţinut-o strâns la piept. La momentul potrivit cred că voi fi cea mai bună mamică”, declară cântăreaţa.

Sylvia trăiește de aproape un an și jumătate o poveste de dragoste alături de Dragoș, însă nu a dat până acum semne că ar dori să se recasătorească. (I.G.)

 

 

blank