Actualitate, Featured

Sute de romani au protestat la doi pasi de liderii europeni

Sute de romani au protestat la doi pasi de liderii europeni Un protest anti-guvernamental și pro-UE, organizat de mai multe organizații civice, a avut loc, joi seara, în fața Ateneului Român, locul unde s-a dat startul oficial al președinției României la Consiliul UE. Momentul a fost marcat printr-o ceremonie și un concert la care au participat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cei 26 de comisari europeni, președintele Consiliului European, Donald Tusk, dar și președintele și premierul României.

Mai multe sute de oameni s-au adunat joi seara în fața Bibliotecii Universitare, la protestul anunțat sub deviza „We need UE” și „Vrem Europa, nu dictatură”. Mesajul transmis de societatea civilă liderilor UE și clasei politice de la București a fost cât se poate de clar: România profundă crede în valorile europene și nu acceptă derapajele de tip autoritar și de la statul de drept.

UPDATE 21:30 În fața Bibliotecii Universitare mai erau 100 – 150 de oameni. Pe măsură ce ceremonia de la Ateneu se apropia de sfârșit, cei mai mulți protestatari au plecat din cauza frigului și ninsorii abundente.

Sute de romani au protestat

UPDATE 20.00. La ora începerii ceremoniei prin care România preia oficial conducerea UE, peste 500 de oameni se aflau în fața Ateneului Român, exprimându-și solidaritatea cu Europa și revolta la adresa guvernării anti-justiție de la București.

UPDATE 19.00. Aproape 200 de oameni s-au strâns în fața Ateneului Român, pe trotuarul de la Palatul Regal și în zona Bibliotecii Centrale Universitare înainte de ora 19.00, scandând mesaje de genul „Nu vrem să fim conduși de hoți”, „Vrem Europa, nu dictatură!”, „România, stat european!”, „Europa vrem să știi, c-au furat de la copii”, „Justiție, nu corupție”.

blank

UPDATE 18,40. Chiar la ora la care a aterizat pe Aeroportul Băneasa avionul venit de la Bruxelles cu Jean-Claude Juncker și comisarii UE, s-au strâns și primii protestatari în Piața Victoriei.

Aceștia au venit cu pancarde în care arată Europei că românii nu sunt de acord, potrivit sondajelor, cu amnistia și grațierea corupților și că românii aderă la valorile europene.

Primăria București a respins cererea pentru un miting joi la Ateneu, unde are loc ceremonia cu șefii instituțiilor UE. Organizatorii spun că ei vor participa totuși la miting.

Sute de romani au protestat

Comisia de ordine publică a Primăriei București a respins miercuri solicitarea pentru un miting desfășurat joi la Ateneul Român, solicitare depusă de protestatarul Cristian Dide, fondatorul asociației Evoluție în Instituție. Motivul respingerii e faptul că pentru acel spațiu există deja o cerere din partea Guvernului pentru evenimentul public prilejuit de preluarea președinției rotative a UE.

Mitingul de joi, intitulat „Vrem Europa, nu dictatură” a fost anunțat pe Facebook de alte organizații civice (Rezistența, Corupția Ucide, Inițiativa Romania și Geeks 4 Democracy), care au depus și ele la primărie o cerere de autorizare.

Sute de romani au protestat

Atât reprezentanții celor patru organizații, cât și Cristian Dide au declarat pentru G4Media.ro că vor merge joi seară la Ateneu, unde vor manifesta. „Noi vom fi prezenți la miting”, a declarat Cătălin Teniță, fondator Geeks 4 Democracy.

România va marca, joi, preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, printr-o ceremonie organizată la Ateneul Român la care vor fi prezenţi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, al Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi premierul Viorica Dăncilă. Tot joi, patru organizaţii civice au anunţat un miting pro-Europa cu tema „Românii sunt cetăţeni ai Uniunii Europene şi luptă pentru valorile europene, pentru libertate, stat de drept, justiţie independentă”.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, referindu-se la mitingul anunţat joi de patru organizaţii civice, la Ateneul Român, că s-au luat toate măsurile care se impun pentru păstrarea ordinii publice, iar ministerul pe care îl conduce va colabora cu SPP (Serviciul de Protecţie şi Pază – instituţia responsabilă de măsurile de securitate.

blank