Suspect de crimă
Actualitate, Featured

Suspect de crimă, prins abia după mai bine doi ani

Un tânăr suspect de o crimă care ar fi avut loc în anul 2018 acuzat că șia ucis prietenul  într-un apartament din Capitală a fost prins de oamenii legii. Victima în vârstă de 38 de ani a fost găsită înjunghiată în apartamentul în care locuia cu chirie.

Un suspect de crimă a fost prins la peste doi de ani de la comiterea faptei. Parchetul Tribunalului București a confirmat printr-un comunicat că este vorba despre crima comisă pe 3 decembrie 2018, într-un bloc din sectorul 2 al Capitalei, când un bărbat a fost găsit înjunghiat în apartamentul în care locuia cu chirie.

În ziua cu pricina a fost făcută cercetarea la fața locului și au fost audiate mai multe persoane, fiind dispusă autopsia. De asemenea, au fost vizionate imaginile surpinse pe camerele de supraveghere din zona locuinței victime, dar și din alte zone pe care le frecventase în zilele precendete.

La data de 15.06.2020 a fost emis un ordin european de anchetă adresat autorităţilor judiciare din Marea Britanie, unde se afla G.M, în vederea stabilirii profilului său genetic. Astăzi, bărbatul a fost audiat de procurorul criminalist, fiind reţinut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Un suspect de crimă a fost prins la peste doi de ani de la comiterea faptei

”În urma analizării acestor imagini, a rezultat că principalul suspect în această cauză este un bărbat neidentificat, în vârstă de aproximativ 18 – 25 de ani, care apare în compania victimei în perioada critică. În baza cercetărilor efectuate s-a conturat cercul persoanelor care ar fi putut comite fapte, printre acestea afându-se şi inculpatul G.M.”, relatează procurorii.

În data de 3 decembrie 2018, un tânăr în vârstă de 38 de ani, a fost găsit mort în apartamentul în care locuia. Poliția a fost alertată de vecinii care au auzit țipete. Surse din anchetă susţineau la acel moment că victima şi criminalul erau prieteni şi ar fi băut toată noaptea până dimineaţă, când între cei doi ar fi izbucnit un conflict.


blank