Cântăreața Xonia
Showbiz

Surse: Cântăreața Xonia, prinsă beată și drogată la volan. Nu avea dreptul de a conduce în România

Cântăreața Xonia a fost prinsă, vineri dimineață, în sectorul 2 din Capitală, conducând o mașină sub influența alcoolului și a drogurilor, conform unor surse.

Cântăreața Xonia nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României. La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.

În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, conform unui comunicat transmis de Brigada Rutieră.

Cine este Xonia

Cântăreața Xonia, pe numele ei real Loredana Sachelaru, s-a născut pe 25 iunie 1989, în Melbourne (Australia) și este cântăreață, compozitoare, model, actriță și dansatoare.

În anul 2010, alături de Deepcentral, Xonia a lansat „My Beautiful One”, care a fost cea mai difuzată melodie a anului, conform Media Forest.

blank