Pe străzi se striga „Moarte intelectualilor!” şi erau bătuţi studenţii sau bărboşii cu ochelari
Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de mineriada din 13-15 iunie 1990. „Moarte golanilor!”, „Moarte intelectualilor!” s-a auzit, timp de trei zile pe străzile Bucureştiului, sloganuri strigate din piepturile a sute de mineri veniţi din Valea Jiului să „facă ordine”.
Minerii în frunte cu Miron Cozma, care, ani mai târziu, a şi fost condamnat pentru asta, au venit atunci în Capitală şi, ajutaţi de organele statului, au dispersat cu brutalitate mişcarea antifesenistă din Piaţa Universităţii, care voia să elimine de la conducere toţi foştii membri ai aparatului de stat comunist.
Ortacii şi forţele de ordine au bătut atunci tot ce le-a ieşit în cale, indiferent de vârstă şi sex, în special dacă aducea a intelectual… Oficial, s-au înregistrat şase morţi şi 746 de răniţi.
„Golani”, aşa primiseră eticheta protestatarii din Piaţa Universităţii, chiar din partea preşedintelui de atunci, Ion Iliescu.
După ce timp de aproape trei zile s-a acţionat ca la război în centrul Capitalei, inclusiv cu muniţie adevărată, după ce minerii au făcut ordine cu bâte şi cu pumnii, pe 15 iunie, după marea retragere, conducerea ţării a decis să ascundă urmele haosului plantând panseluţe în faţa Teatrului Naţional.
În aceeaşi zi, Ion Iliescu a mers la Romexpo, de unde le-a mulţumit ortacilor pentru sprijin. Semnificativ este fragmentul prin care sunt indicaţi vinovaţii secundari ai acţiunilor: „Cu ajutorul vostru, au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-CD: depozit de sticle incendiare, droguri, seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piaţa Universităţii şi armament.
La clădirea Asociaţiei 16-21 Decembrie, depozite de bâte şi alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe, în subsolul Universităţii s-au descoperit arme: 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au folosit în această perioadă. Cum se poate motiva în sediul unui partid politic, în sediul unor asociaţii declarate apolitice, prezenţa unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniţii, de droguri şi arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva aşa ceva?”.
Cert este că toate aceste probe nu au putut fi aduse în instanţă şi nici măcar invocate ulterior.