Spania
Featured, International

Suedia şi Spania au încheiat, deja, operațiunile de evacuare din Afganistan

Suedia şi Spania au anunţat, vineri, încheierea operaţiunilor de evacuare din Afganistan, în contextul în care misiunea trupelor occidentale se va încheia pe 31 august, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Matin.

„Condiţiile extrem de dificile şi riscante nu ne-au permis să evacuăm mai mulţi suedezi şi angajaţi locali”, a declarat ministrul de Externe de la Stockholm, Ann Linde. Suedia a evacuat peste 1.100 de persoane din Afganistan.

Guvernul Suediei va încerca să ofere în continuare asistenţă persoanelor care vor să părăsească Afganistanul cu avioane ale altor ţări.

La rândul său, Spania a anunţat, vineri, încheierea operaţiunilor de evacuare din Afganistan. Ultimele două curse aeriene din Kabul au ajuns în Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite.

„Cu aceste două zboruri, evacuarea colaboratorilor din Afganistan s-a încheiat”, a comunicat Guvernul de la Madrid. În total, armata spaniolă a evacuat în ultimele zile 1.900 de persoane din Afganistan.

Franţa a anunţat că va încheia, vineri seară, operaţiunile de evacuare din Afganistan, iar Canada şi Ungaria au sistat deja misiunile de evacuare.

blank