SUA
International

SUA și Rusia, interese comune în Siria și Irak

SUA și Rusia au interese comune în Siria și Irak, consideră editorialistul Millyiet, într-un articol intitulat „Uneori, liniile se intersectează în Rusia”

SUA și Rusia, interese comune în Siria și Irak. Dacă urmăriți știrile despre Irak și Siria din surse internaționale, ar trebui să acordați o atenție deosebită când vedeți expresia Arab Tribesmen/Triburile Arabe pentru că probabil sursa de știri vine fie dinspre SUA, fie din Rusia, scrie Hakkı Öcal în Milliyet.

Ce vor, de fapt, SUA și Rusia

Dintr-o serie de motive care nu sunt ușor de înțeles, Rusia și Statele Unite urmăresc de fapt interese paralele, deși aparent opuse, în Siria și Irak.

Serviciilor de informații și securitate ale SUA și Rusiei, unice în lume, nu le poți spune „Nu știți care vă sunt interesele naționale, greșiți”. Chiar nu se poate.

Ceea ce trebuie să facă țările care nu consideră că politicile din Siria și Irak ale Statelor Unite și Rusiei sunt în concordanță cu propriile interese (cum ar fi Turcia) este să ia măsuri ferme pentru asigurarea independenței militare și energetice pe termen lung.

Iar pe termen scurt, acolo unde este posibil, să își consolideze poziția prin alianțe cu organizații și grupuri locale care nu sunt confortabile cu orientarea SUA și a Rusiei.

Ce știe Rusia

Cu siguranță, Rusia știa că SUA au trimis în secret talibanii din Afganistan în Orientul Mijlociu. Fără sprijinul secret al Statelor Unite și al aliaților săi europeni, acest „dușman” artificial din Irak și Siria nu ar fi putut câștiga un centimetru de teritoriu în nicio țară.


Nu putem nega existența unor grupări „islamiste” în Orientul Mijlociu și Africa. Cu toate acestea, faptul că sunniții din Siria, de exemplu, au preluat controlul a trei cincimi din această țară – istoric o dictatură șiită – confiscând puțuri de petrol și exportând petrol timp de aproape doi ani, nu ar putea fi opera „islamiștilor” locali.

Cum a putut fi curățată o structură atât de „puternică” într-o perioadă de două luni, cu o mână de „războinici kurzi” (adică teroriști PKK) recrutați din Turcia și Irak care nici măcar nu știau araba? Poate o spun pentru a o mia oară, dar nu cunosc niciun alt exemplu care să descrie mai bine această comedie.

Interesele SUA, contrare celor ale Turciei

Citește și  Pentru 2 militari turci ucişi, s-a luat viața a 50 de sirieni

În momentul în care această așa-numită „forță” înființată de SUA cu recruți din rândurile PKK nu a primit sprijin din partea kurzilor și arabilor din Irak, comandantul unităților de operațiuni speciale ale SUA din această țară, generalul Raymond Thomas, a declarat în 2017 pentru Reuters că i-a adunat pe liderii grupului PYD, o marionetă a PKK, și le-a spus:

„În acest fel, nu veți rezista în Siria, trebuie să va schimbați numele”.

Generalul aflat acum în retragere a făcut o glumă și a spus că „Termenul Democrat din denumirea PYD /Partidul Uniunii Democratice – n.red./ are o rezonanță frumoasă”.

Cunoașteți și dumneavoastră noul nume al organizației… Forțele Democrate Siriene. Formațiune pe care Comandamentul Central al Forțelor SUA o antrenează în fiecare zi și îi livrează muniții și alte dotări logistice cu elicoptere și avioane, și care are reprezentanță la Moscova.

Prezentarea oficială: Coaliția Milițiilor Etnice din Nordul și Estul Siriei.

Rusia bombardează pe cine vrea SUA

Termenul „etnic” se referă aici la kurzii sirieni. Informația potrivit căreia forțele aeriene ruse i-au „bombardat pe membrii triburilor arabe” în cursul săptămânii s-a referit la adevărații kurzi și arabi sirieni, care au alungat aceste „miliții etnice” de pe pământurile lor.

O țară care deține o rețea de spionaj și alianțe de apărare în toate colțurile lumii, precum Rusia, nu știe cine ce face în Siria?

Oare are cu siguranță un motiv real pentru care Rusia îi bombardează pe arabii și pe kurzii care își apără țara împotriva teroriștilor PKK?

Poate că într-un moment în care interesele nu se intersectează am putea afla motivele! Cine ştie?

Traducere, RADOR

blank